STS anunță MĂSURILE luate după tragedia de la Caracal care a ZGUDUIT o țară întreagă

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) anunță că în ultimele trei luni a luat măsuri pe mai multe planuri, atât în ceea ce privește responsabilizarea celor care sună la 112, cât și în privința personalului care răspunde la apel, pentru a elimina problemele din sistem.

Potrivit unui comunicat transmis vineri de STS, Serviciul de urgență 112 a beneficiat de foarte multe îmbunătățiri în ultimele trei luni, fiind luate măsuri de ordin legislativ, tehnic și operațional pentru eficientizarea activităților aferente numărului unic de urgență 112.

„Au fost elaborate și adoptate modificări legislative necesare implementării tehnologiei AML, scurtării timpilor de intervenție, identificării facile a apelantului și reducerii numărului de apeluri non urgente. Concomitent cu aceste măsuri, pentru îmbunătățirea cooperării dintre operatorii 112 ai STS și dispecerii agențiilor specializate de intervenție (ISU, SMURD, Ambulanță, Poliție, Jandarmerie, Salvamont etc.). Metodologia privind cooperarea agențiilor specializate de intervenție în cazul urgențelor primite prin sistemul național unic pentru apeluri de urgență și procedurile de lucru conexe activităților acestora sunt în plin proces de modificare și actualizare, în conformitate cu cerințele actuale privind gestionarea situațiilor de urgență în cadrul SNUAU", arată STS în comunicat, potrivit Mediafax.

Din punct de vedere tehnic, specialiștii STS arată că au finalizat activitățile de consolidare a arhitecturii de sistem pentru componenta software, urmând ca, în perioada următoare, să se desfășoare și teste preliminare pentru operaționalizarea transmiterii informației de localizare.

În plan operațional, personalul centrelor unice pentru apeluri de urgență a fost reinstruit prin intermediul unor programe și cursuri de comunicare, care să îi ajute și în scăderea vulnerabilității emoționale.

„De asemenea, cu sprijin specializat, operatorii 112 au beneficiat de consiliere psihologică, cu rol de creștere a rezistenței la situații de stres accentuat. S-au luat măsuri pentru intensificarea analizei modului de operare a serviciilor furnizate de operatorii 112, prilej cu care a fost efectuat un nou set de testări psihologice. (...) Concomitent cu toate aceste acțiuni, pentru creșterea vizibilității și transparenței în rândul cetățenilor, Serviciul de Telecomunicații Speciale derulează, la nivelul întregii țări, campanii de promovare a aplicației APEL 112 și de conștientizare a apelării responsabile a numărului unic de urgență 112”, mai informează sursa citată.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel