Spania. Tânăr, înjunghiat în apropierea unui bar. Agresorii români, căutați de polițiști

Mihaela Horchidan |
Data publicării:

Poliția din Tomelloso este în căutarea unor români, care l-ar fi înjunghiat pe un tânăr de 25 de ani, în plină stradă, în apropierea unui bar.

 

 

Incidentul a avut loc la primele ore ale dimineții în Calle Campo, iar bărbatul rănit a trebuit să fie transportat la spitalul din orașul Ciudad Real.

Tânărul de 25 de ani a fost înjunghiat pe stradă, fiind nevoit să fie transportat la spitalul din orașul Ciudad Real.

Potrivit serviciului de urgență din Castilla-La Mancha, incidentul a avut loc miercuri, la ora 7.17, în Calle Campo, moment în care victima a fost înjunghiată.

O ambulanță de urgență a fost trimisă la fața locului, deși bărbatul rănit a refuzat transportul la spital cu ambulanța și a preferat să se deplaseze pe jos la spitalul local.

Garda Civilă și poliția locală au participat, de asemenea, la operațiune și au deschis o anchetă în urma atacului sângeros.

În acest moment, polițiștii încearcă să identifice autorul sau autorii agresiunii, deși surse din poliție au declarat pentru PeriódicoCLM că incidentul a avut loc în apropierea unui bar și că cei implicați sunt de naționalitate română, scrie PeriódicoCLM.

 

Un român și amicul său au băut împreună toată ziua, apoi s-au luat la bătaie. Petrecerea s-a terminat la spital

 

Un incident asemănător a avut loc recent cu doi locuitori din Zaragoza, de 39 și, respectiv, 48 de ani, care au ajuns la spital, după ce, sâmbăta după-amiaza, au consumat împreună alcool. Cu toate acestea, nu din cauza consumului de alcool cei doi au ajuns pe patul de spital, ci în urma unei bătăi.  Acum ambii au fost reținuți de polițiști atât pentru infracțiuni de vătămare corporală, cât și pentru amenințări.

M.K., un ucrainean, de 48 de ani, și M.R., un român de 39 de ani, au băut împreună, toată după-amiaza zilei de sâmbătă, într-un bar din cartierul Las Delicias din Zaragoza. Pe la miezului nopții, cei doi au decis să plece acasă. Cu toate acestea, între ei a apărut o neînțelegere, care s-a transformat într-o ceartă. Ulterior, cei doi amici s-au despărțit furioși.

De altfel, când ucraineanul a ajuns la el acasă, pe strada Vicente Berdusán, prietenul său român îl aștepta cu un ciocan. Imediat ce ucraineanul a intrat în casă, românul l-a lovit în cap cu ciocanul. În ciuda loviturilor primite, bărbatul agresat a reușit să-i ia arma și l-a lovit pe român în cap, scrie heraldo.es

Strigătele celor doi i-au alarmat pe vecinii care au sunat la Poliția Națională. Când primele echipaje au ajuns la fața locului, l-au găsit pe unul dintre bărbați urcat deasupra celuilalt în timp ce îl bătea cu ciocanul și îl amenința  cu moartea.

Agenții au reușit să-i despartă și au constatat că ambii sunt răniți la cap, motiv pentru care au trebuit să fie transferați la spitale diferite. Pe drum, cei doi bărbați le-au povestit polițiștilor că s-au certat anterior și că cearta a culminat cu o bătaie, provocată de românul, care, înarmat cu un ciocan, își aștepta prietenul.

Potrivit surselor din poliție, în timpul intervenției agenților niciunul dintre cei doi bărbați nu a renunțat la atitudinea violentă, iar amenințările cu moartea au continuat.  

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel