Slujba de Paște în pandemie. Patriarhia Română a anunțat ce se va întâmpla în Noaptea de Înviere

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Patriarhia Română a anunţat, miercuri, îndrumările pentru slujbele de Florii şi de Paşte. În noaptea de Înviere, voluntarii din parohii vor primi lumină şi o vor distribui doar la casele credincioşilor care o solicită şi care o aşteaptă numai în faţa locuinţei. 

Patriarhia Română a anunţat îndrumările pentru slujbele de Florii şi de Paşte, adoptate în urma unei consultări cu MAI. Astfel, bisericile şi mănăstirile vor proceda după mai multe reguli pentru a preveni răspândirea coronavirusului.

Potrivit Patriarhiei, aceste reguli sunt:

"Pelerinajul de Florii se suspendă anul acesta. Ramurile de salcie sau finic vor fi binecuvântate în biserică (în Sâmbăta lui Lazăr, 11 aprilie 2020, după Vecernie sau în Duminica Floriilor, 12 aprilie 2020) şi vor fi distribuite, de către voluntari, credincioşilor din parohie care solicită aceasta. Voluntarii vor purta măşti şi mănuşi de protecţie.

În săptămâna Sfintelor Pătimiri, nu se săvârşeşte slujba Sfântului Maslu de obşte (comun), pentru a evita formarea unui grup mai mare de persoane.

Spovedania şi împărtăşirea credincioşilor se pot săvârşi în continuare doar la domiciliu. La intrarea în locuinţa credincioşilor, preotul va utiliza încălţăminte de unică folosinţă şi mască sanitară, se va spăla pe mâini cu apă şi săpun şi cu dezinfectant, va folosi doar o carte de cult şi epitrahil, trusa liturgică pentru împărtăşirea celor bolnavi, obiecte care vor fi atât anterior, cât şi ulterior dezinfectate (conform îndrumărilor din 12 martie 2020).

Pâinea binecuvântată, în formă de mici prescuri, stropită cu agheasmă şi vin, numită „Paşti", va fi sfinţită anul acesta în Joia Mare, 16 aprilie 2020, după Sfânta Liturghie, şi va fi ambalată igienic în pachete închise. În zilele de vineri şi sâmbătă, „Paştile" vor fi distribuite gratuit credincioşilor, în locuri special amenajate în afara lăcaşurilor de cult. Personalul deservent va purta mască şi mănuşi de protecţie.

Accesul la aceste locuri speciale din afara lăcaşurilor de cult se va organiza în zilele premergătoare Sfintelor Paşti (vineri şi sâmbătă, înainte de noaptea Învierii), respectându-se aceleaşi reguli sanitare ca şi în magazinele alimentare (mască sanitară, distanţă socială de 2 metri, marcată în faţa locului special amenajat).

Pentru credincioşii vârstnici şi bolnavi, „Paştile" vor fi distribuite la domiciliu de către voluntari, vineri şi sâmbătă sau în prima zi de Paşti. Voluntarii vor purta mască şi mănuşi de protecţie, precum şi ecuson nominal, semnat şi ştampilat de către fiecare parohie.

Pentru a nu fi întreruptă tradiţia începută în anul 2009, privind aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim, mai ales în această perioadă în care speranţa şi lumina trebuie aduse în sufletele oamenilor greu încercaţi de izolare sau de boală, Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă, 18 aprilie 2020, spre seară şi va fi distribuită delegaţiilor eparhiilor la Aeroportul Internaţional Otopeni, care vor purta mască şi mănuşi de protecţie şi vor respecta distanţa socială de 2 metri. Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii. Voluntarii din parohii, purtând mască, mănuşi şi ecuson, vor primi Sfânta Lumină şi o vor distribui doar la casele credincioşilor care o solicită şi care o aşteaptă numai în faţa locuinţei, având în mână o candelă sau o lumânare.

Rânduielile liturgice şi tipiconale nu se modifică în această perioadă în care slujbele se săvârşesc doar de către slujitorii bisericeşti, fără participarea fizică a credincioşilor mireni. Astfel, în Vinerea Mare (17 aprilie 2020), seara, după slujba Prohodului Domnului, biserica va fi înconjurată o singură dată de către slujitorii bisericeşti prezenţi, dar fără participarea credincioşilor mireni.

Slujba de Paște va începe la ora 00.00 

 

De asemenea, slujba Învierii Domnului, la care anul acesta nu participă credincioşi mireni, va începe, potrivit tipicului, în afara lăcaşului de cult, la ora 00.00 din noapte, deoarece Învierea lui Hristos este temelia învierii tuturor oamenilor. În acest sens, imediat după chemarea Veniţi de primiţi lumină! şi cântarea Învierea Ta, Hristoase, Mântuitorule, se va citi Sfânta Evanghelie, se rosteşte binecuvântarea „Slavă Sintei...", după care clericii vor cânta de trei ori troparul Hristos a înviat!, se va cădi spre cele patru puncte cardinale şi se va rosti ectenia mare, apoi toţi clericii vor intra în biserică, pentru continuarea Canonului Învierii şi pentru săvârşirea Sfintei Liturghii.

La ora 00.00 din noapte, în timp ce clopotele răsună la toate bisericile unde se săvârşeşte slujba Învierii, credincioşii mireni, având candelele aprinse, pot ieşi la ferestre şi balcoane sau în curţile caselor lor, adresându-se unul către altul, de la distanţa de 2 m, cu salutul pascal Hristos a înviat! şi răspunsul Adevărat a înviat!, fără a deranja pe alţi vecini care nu doresc să participe la această sărbătoare.

În prima zi de Paşti, începând cu ora 06.00 dimineaţa, voluntarii din parohii vor putea oferi credincioşilor vârstnici şi bolnavi „Paştile", precum şi pachete cu daruri alimentare de Paşti (ouă, cozonac, dulciuri etc.).

Tot în prima zi de Paşti, slujba Vecerniei sau „A doua Înviere", se săvârşeşte în biserici, începând cu ora 12.00, dar fără participarea credincioşilor mireni."

Reprezentanții Patriarhiei susțin că aceste îndrumări completează recomandările Cancelariei Sfântului Sinod din 22 martie 2020, intitulate Noi măsuri privind slujbele şi activităţile sociale bisericeşti.

Aceștia spun că orice act de indisciplină a clericilor sau a credincioşilor afectează negativ imaginea Bisericii în societate și atrag atenția că, în timpul stării de urgenţă, toată lumea are obligaţia de a respecta dispoziţiile autorităţilor de stat.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel