Situație tensionată pe aeroporturi. Mai multe zboruri au fost anulate

Mihaela Horchidan |
Data actualizării: | Data publicării:

Pe aeroporturile din Statele Unite, nervii pasagerilor au fost întinşi la maximum. Peste 1.500 de zboruri au fost anulate în acest weekend, aproape jumătate - numai duminică.

În plus, este posibil ca perturbările să continue în perioada următoare. Cursele aeriene cu probleme aparţin American Airlines, companie afectată grav din punct de vedere financiar de pandemie. Astfel, aceasta a fost nevoită, ca urmare, să disponibilizeze o parte dintre angajaţi, potrivit ȘtirileProtv.

În aeroporturi s-au format cozi interminabile. În plus, în unele locuri, nici vremea nu a ţinut cu cei care trebuiau să se îmbarce, aşa că avioanele companiei Amercan Airlines au fost ţinute la sol.

La începutul lunii trecute, o altă companie aeriană din Statele Unite, South-west Airlines, şi-a anulat aproape 2.000 de zboruri în decurs de 4 zile, potrivit ȘtirileProtv.

 

Traficul aerian ar putea fi paralizat, iar sute de zboruri la un pas de a fi anulate

 

În România, noile restricţii introduse de autorităţi continuă să provoace haos. Un text publicat în Monitorul Oficial era să paralizeze traficul aerian. Potrivit deciziei, toate zborurile dintre România şi ţările aflate în zonele roşie şi galbenă ar trebui suspendate timp de o lună. 

Decizia nu  avut efect asupra companiilor aeriene, care nu au luat momentan nicio măsură, dar pasagerii îşi fac griji că nu vor mai putea pleca în vacanţele deja programate.

Decizia de a ţine avioanele la sol a fost publicată vineri în Monitorul Oficial, însă nu a fost comunicată, până acum, de vreun oficial. Autoritatea aeronautică a luat act de hotărâre şi a cerut Romatsa să emită un ordin în acest sens, care poartă numele de notam, potrivit ObservatorNews.

 

Hotărârea publicată a fost imediat anulată 

 

NOTAM-ul a fost publicat vineri şi anulat imediat a doua zi. Acesta ar fi trebuit să suspende  toate zborurile dintre România şi ţările aflate pe lista galbenă şi lista roşie timp de o lună. Mai exact, de pe 25 Octombrie până pe 25 Noiembrie. Companiile aeriene nu și-au modificat programul, pentru că nu au avut timp nici să înțeleagă informaţia sau să pună în aplicare modificarea publicată în monitor.

Potrivit ObservatorNews, care a solicitat explicaţii, acestea au fost oferite de o singură instituţie a statului, după o perioadă de cinci zile. Astfel, aceștia au comunicat că NOTAM-ul a fost anulat pentru a nu crea confuzii în rândul operatorilor aerieni, luând în considerare faptul că articolul 4 condiționa suspendarea zborurilor de emiterea unei Hotărâri a CNSU, a anunţat Autoritatea Aeronautică, potrivit ObservatorNews.

Cu toate acestea, în cazul în care se va lua, totuşi, o astfel de decizie, potrivit documentului publicat în Monitorul oficial, ar fi exceptate de la această măsură zborurile aeronavelor de stat, cele ce transportă marfă sau charterele.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel