Sindicaliștii din Poliție cer eliminarea împuternicirii obedienților în funcții de șefi

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie solicită autorităţilor reformarea Poliţiei Române, conform Agerpres.

 

"Reforma trebuie începută cu aparatul central al Ministerului Afacerilor Interne, al Inspectoratului General al Poliţiei Române şi terminând cu ultimele posturi de poliţie rurală, cât mai curând posibil. O analiză simplă ne arată că, prin eficientizarea activităţii, simplificarea procedurilor şi reducerea birocraţiei, aproximativ 40% din personalul structurilor suport ar putea fi repartizat în operativ, acolo unde este cea mai mare nevoie de oameni.

Organizaţia noastră a solicitat în repetate rânduri verificarea evidenţelor cu şefii din Poliţia Română care beneficiază de auto şi şofer de serviciu, considerând că mulţi dintre ei pot conduce singuri maşinile iar alţii pot utiliza autoturismele personale, aşa cum o fac simplii poliţişti. Totodată trebuie clarificată şi organizarea poliţiei din mediul rural unde avem în prezent şi secţii şi posturi de poliţie fără o eficienţă maximă, cu funcţii multe şi lucrători puţini. Programul de lucru al poliţiştilor este foarte important, acesta trebuie să fie bine structurat, cu timp suficient de refacere a capacităţii de muncă, timp liber corespunzător, acordat după consultarea oamenilor, deoarece numai aşa putem obţine un randament maxim", se arată  în scrisoarea deschisă transmisă Preşedinţiei, Guvernului, celor două Camere ale Parlamentul României şi Ministerului Afacerilor Interne de către Iulian Surugiu, preşedinte fondator al Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel