Sicrie din carton pentru cei morți de coronavirus. O țară nu mai poate face deceselor

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Oraşul ecuadorian Guayaquil, puternic lovit de pandemia de COVID-19 şi unde înregistrări video au arătat cadavre pe străzi, încearcă să facă faţă creşterii numărului de decese cu sicrie din carton, a anunţat duminică primăria locală, potrivit AFP.

Asociaţia producătorilor de carton a oferit 1.000 de asemenea sicrie municipalităţii, care le-a trimis la două cimitire din oraş, informează Agerpres.

"Răspundem astfel la cererea de sicrie, pentru că este foarte ridicată, iar în oraş nu mai există ori sunt foarte scumpe", a explicat agenţiei France Presse un purtător de cuvânt al primăriei.

O penurie confirmată de proprietarul unei firme de pompe funebre, Santiago Olivares.

Duminică seară, Ecuadorul număra 3.646 de cazuri pozitive la COVID-19, dintre care 180 au decedat.

Provincia Guayas, a cărei capitală este Guayaquil, a înregistrat cel mai mare număr de cazuri din Ecuador, cu 2.524 persoane contaminate şi 126 de morţi.

150 de morți în propriile case

 

La mijlocul săptămânii trecute, militari şi poliţişti au venit pentru a aduna cele 150 de cadavre aflate în case din Guayaquil, cel mai populat oraş din Ecuador, la Oceanul Pacific, şi cel mai afectat de boală.

Aceste forţe au intervenit din cauza haosului provocat în oraş de coronavirus, care a încetinit transportul corpurilor persoanelor moarte de COVID-19 sau din alte cauze.

Pe reţele sociale au fost difuzate clipuri cu persoane cu măşti care se prăbuşeau pe străzi sau cadavre abandonate.

Vicepreşedintele Ecuadorului, Otto Sonnenholzner, şi-a cerut sâmbătă scuze pentru această situaţie.

"În această săptămână am suferit o deteriorare accentuată a imaginii noastre internaţionale, am văzut imagini care nu ar fi trebuit să existe niciodată" şi "vă prezint scuze pentru asta", a spus vicepreşedintele într-o declaraţie radio-televizată.

În Ecuador s-a introdus o restricţie de ieşire din locuinţe de 15 ore pe zi. Confruntat cu pandemia, guvernul preşedintelui Lenin Moreno a declarat stare de urgenţă, urgenţă sanitară, suspendarea lucrului la locul obişnuit de activitate, suspendarea cursurilor şcolare, restricţia traficului şi închiderea frontierelor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel