Şeful Poliţiei Române, PRECIZĂRI despre criminalul din Timiș

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Inspectorul general al Poliţiei Române, Ioan Buda, a declarat astăzi că după finalizarea anchetei va aduce toate informațiile legate de desfășurarea anchetei în cadrul decesului polițistului.

„Avem o anchetă în curs care se desfășoară acum la Inspectoratul Poliției Timiș. Voi da toate detaliile la finalizarea anchetei. Mâine vom participa la înmormântare, iar apoi voi veni cu detalii", a declarat inspectorul general Ioan Buda.

În ceea ce privește informațiile legate de bărbatul reținut care a săvârșit crima, Ioan Buda a declarat că există măsuri informative pe care colegii săi le-au avut în zonă.

„Familia colegului nostru este îndurerată. O să încerc pe cât posibilul să fiu alături de ei. Sunt niște verificări, apoi venim cu măsuri concrete pentru a răspunde la toate întrebările", a adăugat Ioan Buda.

Duminică după-amiaza, un poliţist de 43 de ani a fost împuşcat mortal, pe raza localităţii timişene Izvin, în timp ce se afla într-o misiune de prindere a unui bărbat dat în urmărire naţională. Agresorul înarmat a fugit, pentru prinderea acestuia fiind desfăşurată o operaţiune a poliţiştilor.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel