SCANDAL în Parlament: „Aș dori să-mi cer eu SCUZE pentru colegul meu din PSD și față de Iohannis!”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Deputatul minorităţii germane Ovidiu Ganţ a criticat, astăzi, afirmaţiile din plen ale deputatului PSD Nicolae Bacalbaşa, spunându-i acestuia că nu are ce căuta în Parlament pentru că a folosit terminologia nazistă în raport cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu minoritatea germană, anunță Antena 3. 

Replica deputatului minorităţilor naţionale a venit după ce deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa s-a referit în discursul său la preşedintele Klaus Iohannis, în contextul dezbaterii în privinţa abrogării Legii recursului compensatoriu.

„Sigur că aici ne-am adunat oameni de pe toate orizonturile sociale şi culturale. Suntem colegi nu pentru că ne-au plăcut unii, ci pentru că ne-a adunat soarta împreună. Totuşi, eu nu înţeleg şi să suport mârlănia unui individ care pentru mine personal este unter menschen, că tot avem un preşedinte german, care vorbeşte, după ce am votat şi eu şi colegii mei, despre decizii ruşinoase. Deciziile Parlamentului nu sunt ruşinoase sau neruşinoase. Deciziile Parlamentului sunt deciziile Parlamentului. (...) Să ne ferim ca naiba de mârlani care ajung la microfon", a spus Bacalbaşa, referindu-se la deputatul USR Stelian Ion, care a criticat Legea recursului compensatoriu.

În replică, Ovidiu Ganţ a spus că deputatul PSD a folosit terminologia regimului nazist, menţionând că asocierea cu preşedintele României este "o mizerie inimaginabilă".

„Am asistat astăzi din nou la intervenţia unui deputat PSD care a folosit terminologia regimului nazist din Germania anilor 30 - 40 la adresa unui coleg deputat, indiferent care ar fi acesta. Este absolut inacceptabil. Mai mult, asocierea, ca să citez, "că tot avem preşedinte german", este o mizerie inimaginabilă, o nouă ticăloşie a regimului PSD la adresa preşedintelui României şi a minorităţii germane pe care o reprezint în Parlament. Şi eu sunt german, domnule deputat, şi ce legătură are asta cu regimul nazist din Germania şi cu terminologia acestor criminali? Nu vă este ruşine să veniţi în faţa Parlamentului României să vă adresaţi de maniera asta unui coleg? Nu vă este ruşine să faceţi acest lucru în raport cu preşedintele ţării. Mai mult decât atât, aceste mizerii nu sunt singulare, sunt folosite de reprezentanţii partidului dumneavoastră la adresa etniei şi a preşedintelui ţării. (...) Continuaţi ce au făcut Pop, Vâlcov şi Vasilescu, reprezentanţi certaţi cu legea, sancţionaţi de CNCD. Este inadmisibil. Ştiţi că este infracţiune în România să faci apologia regimului nazist şi a simbolurilor naziste, a terminologiei naziste. Nu vă este ruşine, domnule deputat? Nu aveţi ce căuta în Parlament. Sunteţi o ruşine pentru România şi pentru Parlament", a spus Ovidiu Ganţ.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi liderul deputaţilor PSD Alfred Simonis şi-au cerut scuze pentru afirmaţiile lui Nicolae Bacalbaşa.

„Aş dori să-mi cer şi eu scuze pentru colegul meu din PSD şi faţă de preşedintele României”, a spus Ciolacu.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel