Potrivit REE, incidentul a fost declanșat de două „evenimente” distincte care au provocat dezechilibre majore în fluxurile de energie din rețea. Primul eveniment a fost înregistrat la ora 12:33, moment în care s-a observat o „pierdere de generare” - adică o scădere bruscă a cantității de energie produsă și introdusă în sistem. Deși rețeaua părea că se stabilizează imediat, la doar o secundă și jumătate distanță a avut loc un al doilea eveniment similar. Cinci secunde mai târziu, în lipsa unui echilibru energetic suficient, s-a produs deconectarea totală a rețelei spaniole de la rețeaua electrică europeană, prin întreruperea conexiunii cu Franța.
Această deconectare a fost fatală pentru stabilitatea sistemului. A urmat un colaps parțial al rețelei, cu pierderi de tensiune în puncte multiple de alimentare din Spania și Portugalia, lăsând numeroase orașe în întuneric. Circulația trenurilor de mare viteză a fost oprită, semafoarele nu au mai funcționat, iar alimentarea cu apă a fost afectată în unele zone. În spitale și infrastructuri esențiale, generatoarele de rezervă au preluat sarcina, evitând o catastrofă mai mare.
Originea celor două evenimente rămâne neclară, dar REE a indicat că sursa prăbușirii se află în sud-estul peninsulei, în regiunea Extremadura. Aceasta este una dintre cele mai importante zone de producție a energiei din Spania, grație capacităților mari de energie solară, hidroelectrică și chiar nucleară. În mod ironic, tocmai caracterul regenerabil al sursei pare a fi contribuit decisiv la dezastru.
Conform specialiștilor REE, sistemele fotovoltaice au fost probabil cauza declanșatoare. Supraproducția de energie solară, coroborată cu o cerere scăzută în acele momente și lipsa capacității rețelei de a echilibra rapid diferențele, a dus la o instabilitate gravă. În lipsa unui sistem suficient de robust care să gestioneze variațiile bruște ale producției, rețeaua a fost rapid copleșită.
Blackout în Spania și Portugalia. Nu a fost atac cibernetic
Luis Montenegro, premierul Portugaliei, a exclus ipoteza unui atac cibernetic, poziție împărtășită și de autoritățile spaniole. De asemenea, au fost eliminate ca posibile cauze și alți factori externi, precum incendiile sau schimbările bruște de temperatură. Ancheta este însă în desfășurare, iar autoritățile afirmă că o concluzie definitivă poate fi trasă abia după analizarea datelor provenite de la centrele de producție afectate.
Una dintre cele mai importante probleme identificate de experți este lipsa „inerției” în rețea. În contextul sistemelor electrice, „inerția” reprezintă capacitatea rețelei de a rezista schimbărilor bruște prin masa în rotație a generatoarelor tradiționale. Spre deosebire de centralele pe cărbune sau nucleare, sistemele solare și eoliene, mai ales cele fără baterii, nu contribuie la inerție. În cazul de față, rețeaua spaniolă funcționa cu foarte puțină inerție, ceea ce a însemnat că orice pierdere bruscă de energie nu a putut fi amortizată, accelerând colapsul.
„Când sistemul funcționează cu puțină inerție, orice dezechilibru - fie el din partea producției sau a consumului - se transmite imediat în rețea, iar riscul de avarii sistemice crește exponențial. Reconstrucția ulterioră a stabilității implică refacerea acestei inerții, proces care poate dura ore întregi”, a explicat pentru Reuters un expert din domeniul energetic.
Problema energiei verzi
Acest eveniment scoate în evidență provocările majore ale tranziției către surse de energie regenerabilă. Deși esențiale în lupta împotriva schimbărilor climatice, energiile regenerabile intermitente - precum solară și eoliană - necesită un sistem de echilibrare și stocare foarte bine pus la punct. Fără soluții de backup eficiente și fără mecanisme de control avansate, rețelele riscă să devină din ce în ce mai instabile.
Autoritățile din ambele țări analizează acum opțiuni pentru consolidarea sistemului energetic, inclusiv dezvoltarea unor mecanisme de stocare (baterii industriale), creșterea rolului hidrocentralelor ca element de tampon și regândirea modului în care energia solară este injectată în rețea. De asemenea, s-a deschis o nouă dezbatere privind importanța menținerii unor surse de energie cu inerție mare, precum centralele pe gaz sau nucleare, în paralel cu promovarea regenerabilelor.
Incidentul din 28 aprilie va rămâne, fără îndoială, un semnal de alarmă puternic pentru întreaga Europă. Integrarea energiilor verzi nu este doar o chestiune de capacitate de producție, ci mai ales de echilibru, stabilitate și flexibilitate. Până la găsirea acestor soluții, rămâne riscul ca, într-o zi senină de primăvară, lumina soarelui să fie exact cea care va aduce întunericul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News