Rușii au distrus toată infrastructura crucială din Herson. Zelenski: "Nu există electricitate, internet sau televiziune"

Echipa Stiri Diaspora / 15 noi 2022, 08:17
Sursa: foto t.me/zedigital
Sursa: foto t.me/zedigital

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni seară că Rusia a distrus "toată infrastructura crucială" din oraşul Herson recucerit săptămâna trecută, transmite dpa.

"Înaintea iernii, ocupanţii ruşi au distrus absolut toată infrastructura crucială", a spus preşedintele Zelenski în discursul său zilnic, după ce a vizitat luni oraşul Herson."Absolut toate facilităţile importante din oraş şi regiune sunt distruse", a adăugat el.

"Nu există electricitate, nici comunicare, nici internet, nici televiziune" în Herson, a continuat preşedintele ucrainean, declarând că "ocupanţii au distrus totul în mod intenţionat". "Asta înseamnă steagul Rusiei - devastare totală", a adăugat şeful statului, care a promis revenirea la o viaţa normală.

Operatorul naţional Ukrenergo a informat că Rusia a distrus infrastructuri energetice cheie care alimentează întregul mal drept al regiunii Herson şi o parte semnificativă a regiunii Mikolaiv (Nikolaiev).

"Majoritatea regiunii eliberate Herson a rămas fără electricitate din 6 noiembrie", a declarat şeful Ukrenergo, Volodimir Kudriţki. "Facem tot posibilul pentru a aproviziona cu electricitate populaţia cât mai rapid posibil".

În timpul vizitei la Herson, preşedintele Zelenski a declarat că eliberarea oraşului este "începutul sfârşitului războiului". 

Kievul afirmă că Rusia a distrus o centrală electrică de primă importanţă în Herson înainte de retragerea sa

 

Operatorul naţional ucrainean de energie Ukrenergo a afirmat luni că Rusia a distrus o centrală electrică de primă importanţă în Herson înainte de retragerea trupelor sale din oraş şi de pe malul drept al râului Nipru, săptămâna trecută, informează AFP.

"Centrala energetică ce furniza electricitate pentru tot malul drept din regiunea Herson şi pentru o parte importantă din regiunea Nicolaev (Mikolaiv) este practic distrusă", a scris preşedintele Ukrenergo, Volodimir Kudriţki, pe Facebook, adăugând că este vorba de "consecinţe ale fricii neputincioase ale ocupanţilor înainte de fuga lor".

Forţele ruse s-au retras de câteva zile din Herson după opt luni de ocupaţie, ceea ce le-a permis soldaţilor ucraineni să intre vinerea trecută în oraş.

În urmă cu două zile, Volodimir Zelenski a spus că forţele ruse au distrus infrastructura critică din oraşul Herson înainte de a-l părăsi, adăugând că autorităţile locale încep să stabilizeze oraşul.

Un convoi al Naţiunilor Unite a intrat luni în Herson, ceea ce reprezintă prima distribuire de ajutor umanitar internaţional în acest oraş, de la capturarea sa, în martie, de către trupele ruse. Într-un comunicat, ONU subliniază că Hersonul are probleme cu alimentarea cu apă şi electricitate, în centrele sanitare lipsesc medicamentele, iar centrele comerciale nu au alimente.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0