Rudel Obreja va fi eliberat din închisoare

Loredana Iriciuc / 22 iul 2022, 13:22

Rudel Obreja va fi eliberat din închisoare. Fostul sportiv a solicitat să fie eliberat pe motiv că are cancer.

Obreja execută o pedeapsă de cinci ani închisoare primită în dosarul „Gala Bute”.

„Conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a informat ministrul Justiţiei asupra concluziilor verificărilor, în sensul constatării că personalul medical a asigurat asistenţa medicală a deţinutului, acesta beneficiind de evaluare clinică, paraclinică şi administrare de tratament conform simptomatologiei prezentate în diverse momente de la apariţia primelor simptome. De asemenea, conducerea ANP a informat ministrul Justiţiei că a fost asigurată asistenţă medicală de specialitate, prin prezentarea deţinutului la unitatea de primiri urgenţe, prin programarea acestuia la consult de specialitate, respectiv prin internarea acestuia la/în unităţi spitaliceşti din reţeaua sanitară publică”, se arată într-un comunicat de presă.

„Conform normelor legale în vigoare, din punctul de vedere al respectării procedurii privind interacţiunea cu pacientul, în vederea stabilirii deciziei terapeutice, în funcţie de simptomatologia prezentată, medicul ia în considerare iniţial, ca şi diagnostice diferenţiale, cele mai frecvente afecţiuni întâlnite în practica medicală. În acest caz, simptomatologia prezentată iniţial de deţinut fiind frecvent întâlnită în afecţiuni din sfera gastro-enterologică”, mai spun reprezentanţii ministerului Justiției.

 

Rudel Obreja: „Am nevoie de tratament în condiţii umane”

 

Pe 7 iulie, Rudel Obreja a depus la Tribunalul Ilfov o cerere în care solicită judecătorilor să fie eliberat din penitenciar, pentru a se putea trata de cancer într-un spital civil din ţară sau străinătate.

„Am nevoie de tratament în condiţii umane, de grija medicilor şi a familiei mele, extrem de importante în contextul actual şi iată de ce: stau într-un salon de spital, aproape tot timpul cu perfuzii, care-mi atenuează durerile crunte; sunt păzit de gardieni în salon, corp la corp, zi şi noapte; nu am telefon, doar 5 vizite pe lună ale soţiei, deci nu am capacitatea de mişcare pentru a începe tratament sau operaţie chirurgicală. Cer să mi se recunoască dreptul conferit de lege, al întreruperii executării pedepsei, pentru a începe demersurile medicale în România sau în străinătate! Vreau să trăiesc! Dar pentru asta am nevoie de proceduri”, a scris Rudel Obreja pe Facebook.

„Orice amânare din cauza lipsei acestui Raport de Expertiză al INML îmi complică şansele! Actele aflate la dosarul medical, întocmite de cele două spitale, sunt clare, este nevoie doar de confirmarea lor de către INML. Am cancer cu metastaze. Crunt! Repet, orice întârziere le diminuează! Chiar dacă am avut parte de două condamnări nelegale, de încălcarea legilor şi a Constituţiei României pentru a fi trimis la închisoare, nu m-am sustras niciodată, n-o voi face nici de aici înainte. Optimist... curabil... măcar de cancer!”, adăuga Rudel Obreja.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0