Românul din Spania care și-a ucis soția din gelozie, după ce a văzut un clip cu ea, și-a aflat pedeapsa

criminal spania
Un cetățean român a fost condamnat în Spania la 20 de ani și o zi de închisoare pentru uciderea soției sale, tot româncă, într-un caz pe care instanța l-a calificat drept crimă comisă cu premeditare și cruzime.

Cei doi soți români erau căsătoriți de mai mulți ani și aveau doi copii mici, rămași în România. În perioada respectivă, se aflau în Spania ca muncitori sezonieri. În ziua tragediei, între cei doi a izbucnit o ceartă pe fondul geloziei, după apariția unui videoclip care sugera o posibilă infidelitate. Soțul o bănuia că s-a apropiat prea mult de un copil de 15 ani. 

Speriată, femeia a fugit din locul conflictului și a încercat să găsească ajutor în localitate. Nu a reușit și s-a îndreptat spre periferie, pe o potecă paralelă cu șoseaua.

Atacul "surpriză" într-o zonă izolată

Potrivit verdictului, românul și-a urmărit soția și a condus-o într-un loc retras, unde nimeni nu putea auzi țipetele și nimeni nu putea interveni. Acolo a atacat-o cu un cuțit de mici dimensiuni și i-a provocat până la zece răni prin înjunghiere, concentrate în zona coapsei și a inghinalului.

Una dintre lovituri a secționat vasele femurale, ceea ce a dus la o hemoragie masivă. Femeia a fost transportată ulterior în apropierea unei locuințe, unde un martor a sunat la numărul de urgență 112. Deși medicii au intervenit, victima a murit câteva ore mai târziu la spital.

Hotărârea arată că juriul nu a identificat o intenție directă de a ucide, dar a reținut așa-numita „intenție eventuală”. Cu alte cuvinte, inculpatul a conștientizat riscul real de moarte și a acceptat acest rezultat.

Judecătorii au vorbit despre caracterul surprinzător și rapid al atacului, precum și lipsa oricărei șanse reale de apărare pentru victimă. Lipsa unor leziuni defensive importante a fost un element cheie. De asemenea, instanța a considerat dovedită cruzimea, deoarece numărul mare de lovituri a amplificat suferința femeii dincolo de ceea ce ar fi fost necesar pentru a-i provoca moartea.

Pedepse penale și pierderea drepturilor părintești

Românul a fost condamnat la:
– 20 de ani și o zi de închisoare;
– interzicerea exercitării drepturilor civile pe durata pedepsei;
– cinci ani de supraveghere după eliberare;
– pierderea autorității părintești asupra copiilor;
– plata cheltuielilor de judecată.

Despăgubiri de sute de mii de euro pentru familia victimei

Instanța a stabilit și despăgubiri civile:
– 100.000 de euro pentru fiecare dintre cei doi copii;
– 70.000 de euro pentru fiecare părinte al victimei;
– 28.000 de euro pentru fiecare dintre cele trei surori.

Pe lângă aceste sume, bărbatul trebuie să acopere costurile de înmormântare, cheltuielile de mutare și costurile medicale, care vor fi stabilite ulterior în faza de executare a sentinței.

Alte știri de interes
x close