Români SCLAVI în Marea Britanie: Plătiți cu 10 lire pe săptămână și forțați să trăiască la un loc cu ȘOBOLANII

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:

Mai mulți români acuză că au mers în Marea Britanie să lucreze, dar au fost tratați ca sclavii, plătiți prost și obligați să trăiască în locuri insalubre.

Trei bărbați din Marea Britanie sunt acuzați de „sclavie modernă” și „exploatarea” unor lucrători români la o spălătorie auto.  Mai mulți români acuză că au fost aduși în Marea Britanie cu promisiunea unui loc de muncă și au fost tratați „ca prizonierii”, în timp ce erau angajați pentru foarte puțini bani la Spălătoria auto „Shiny” din Carlisle, în perioada 2016 și 2017.

Cei trei cetățeni britanici, Defrim Paci, 40 de ani, fratele său, de 35 de ani, Jetmir Paci și Sitar Ali, în vârstă de 31 de ani, sunt acuzați că au fost implicați în „muncă forțată” și „au organizat ca oamenii să vină în Marea Britanie pentru a fi exploatați”, potrivit rechizitoriului prezentat ieri în fața Curții Coroanei din Carlisle, anunță BBC.co.uk.

Românii îi acuză pe patronii englezi că îi obliga să  lucreze 11 ore pe zi fără pauză, șase zile pe săptămână, fiind plătiți cu 10 lire sterline pe săptămână, restul banilor fiindu-le opriți pentru „chirie și electricitate”.

De asemnea, muncitorii români spun că nu aveau echipament de protecție împotriva substanțelor chimice pe care le foloseau și erau cazați pe o proprietate murdară și infectă, plină de șobolani și insecte. Erau, de asemenea, împiedicați să părăsească locuința, cărțile de identitate fiind oprite de cei care îi angajaseră. Un român a declarat în fața poliției:  „M-au tratat la fel ca și cum aș fi fost un sclav”.

Defrim Paci, acuzat că a coordonat rețeaua, neagă orice infracțiune,  Sitar Ali neagă exploatarea lucrătorilor, spunând poliției într-un interviu că „a tratat bine personalul”, iar Jetmir Paci admite efectuarea unor lucrări de construcție la șantier, dar neagă că ar avea responsabilități de conducere, mai areată BBC. Procesul continuă.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel