EXCLUSIV  Româncă din Marea Britanie: Străinii sunt primii dați afară. Când obții un post, te bucuri ca un copil

Olga Marin / 21 aug 2018, 18:14 Salveaza PDF Comentarii

O româncă, stabilită de aproape doi ani în Marea Britanie, a povestit, pentru Știri Diaspora, cum este să trăiești departe de țara ta, demonstrând că niciodată nu este prea târziu pentru o schimbare. 

Despre durerea românului care-și lasă țara, despre incertitudinile care ard pe interior, despre temeri într-o societate necunoscută, groaza de a fi departe, adaptare, ochii care privesc altfel, dar mai ales despre dor, puteți citi în rândurile ce urmează:

„Într-o zi, sătulă de atâtea lupte cu neajunsurile din România, m-am așezat pe marginea patului și am luat la puricat situația în care mă aflam. Aveam senzația că ajunsesem într-o fundătură și nu mai aveam unde coti. Uneori, incertitudinile te ard de viu, te rod pe interior. Noi, românii, spunem că întotdeauna atunci când se închide o ușă nu trebuie să intri în panică, deoarece se va deschide o fereastră. Probabil că pe acea fereastră a intrat și ideea plecării peste hotare. De ce nu? La ce îmi folosise că eram un angajat model, că învățasem până îmi tocisem coatele pe băncile școlilor și facultăților din România, că eram o mamăa curajoasă, o prietenă bună sau un român care își plătea regulat taxele?

Am înțeles că lupta cu fatalitatea era inutilă. Am pus în balanță multe lucruri înainte de a pleca și am realizat că peste jumătate din prietenii mei erau răspândiți în alte colțuri ale lumii, iar cele mai multe cunoștințe se târau zilnic spre serviciu și înapoi și înjurau în barbă politicienii. Unii m-au felicitat pentru curaj, alții s-au abținut. Fiecare a gândit în felul lui.

Adaptare

Așa am ajuns într-o țară unde oamenii se salută respectuos, unde funcționarii îți înseninează ziua cu un zâmbet și o vorbă bună, țară unde șoferii îți spun "love". Dar viața peste granițele țării nu este roz. Ea vine la pachet cu frământări, cu provocări, cu frustrări, eșecuri, incertitudini, cu multe cursuri pentru meseria pe care vrei să o practici. În timp, te adaptezi, îți modifici felul de a gândi și realizezi că devii parte dintr-un alt sistem (sau cel puțin așa speri). Nimeni nu își uită locul din care a plecat, rădăcina aia de unde s-a rupt brusc și dureros, dar oamenii se adaptează, deoarece instinctul de conservare funcționează neîntrerupt. Adaptare. Atât.

Nu uiți niciodată

Nu uiți niciodată mirosul de cozonac proaspăt copt, mirosul Mării Negre, mâinile zbârcite ale bunicii care te-a încurajat mereu să fii fericit că "viața trece iute ca marfarul", piețele, cozile, frământările din buzunare, funcționarele plictisite de la ghișee, berea și micul ce au devenit tradiție pentru orice zi festivă, fructele românești, cireșele ce au devenit subiect de glume isterice pe net, înjurăturile șoferilor blocați în trafic, penuria de țânțari din timpul verii, legile modificate mai ceva ca budigăii bunicii, serviciile administrative proaste, fițele unora, șpăgile, lașitatea altora... Și câte și mai câte. Nu uiți.

Acasă, lumea te privește cu alți ochi

Dar de schimbat te schimbi, devii o altă persoană. În plus, ceea ce înainte în România avea o anumită valoare, peste hotare devine non-valoare. Și cei de acasă se schimbă. Și tu. Experiențele sunt diferite, comparațiile sunt dureroase și, după o vreme, te trezești că faci parte dintr-un alt sistem. Când te întorci în vacanțe acasă, lumea te privește cu alți ochi, te invidiază: "S-a ajuns și asta! Nu-i mai pasă de noi". O vorbă aruncată cu obidă omului care nu a găsit soluția potrivită de a ieși dintr-un sistem care îl apasă și pe care îl înjură zi de zi. Dar oare câți dintre români știu ce înseamnă o pâine câștigată cu sudoare într-o țară străină? Probabil doar cei ce au trecut printr-o astfel de experiență. În timp, însă, constați că izul afrodisiac al cimbrului din sărmăluța noastră are același gust peste tot, iar soarele răsare pe tot globul cu aceeași lumină.

Trebuie să lupți mai mult

Când ești român, la mii de kilometri de țara ta, și vrei să câștigi o pâine cinstită, trebuie să lupți mai mult să demonstrezi că poți să faci diferența între tine și alți candidați la un anumit job. Străinii nu au de unde știi ce fel de persoană ești. Când obții un post, te bucuri ca un copil când primește jucăria favorită. Îți spui că viața ta și a copiilor tăi se va schimba. Dar pentru noi obținerea unui contract permanent se transformă într-o luptă continuă. Uneori, se transformă într-o rană adâncă, alteori devine durere de care nu te mai vindeci ușor. De multe ori, când se fac reduceri de personal, străinii sunt primii dați afară. Mi s-a întâmplat anul trecut să mă trezesc dată afară pe nepusă masă. Fără avertisment. "Contractul tău a luat sfârșit. Mulțumim frumos. Suntem convinși că o persoană educată ca tine va găsi un nou job. Acum însă noi nu putem face mai multe pentru tine". Punct. Alte interviuri, alt stres. Mii de cioburi de cuvinte sparte în suflet.

Poți fi discriminat într-o țară care susține că nu discriminează

Poți obține un alt job într-un timp relativ scurt. Nu același cu cel anterior, dar te gândești că e un loc de muncă, iar tu ai nevoie să pui mâncare pe masă. Îți transformi strigătul de obidă în muncă. Muncă cu gust de lacrimi. Noi românii suntem descurcăreți. Regimurile politice ne-au făcut bătăiosi. Nu e ușor. Poți fi discriminat într-o țară care susține că nu discriminează. Dar mai contează? Când citești știrile și vezi că în țară nu ai șanse să trăiești decent, taci și înghiți.

De multe ori îți simți sufletul în exil. Depărtarea de locul în care ai trăit, ai copilărit, te-ai școlarizat, ai petrecut, doar amplifică dorul și frustrarea. Cred că boală exilului nu se vindecă niciodată.

La ce să te întorci?

Admit că într-un vârtej ce-mi definește dureros și iremediabil ezitările, deznădejdile, am vrut să mă întorc în patria mumă, dar zâmbetul zilnic al copilului care merge fericit la o școală unde este sprijinit să se integreze într-un sistem străin mi-a dat aripi. Bucuria copilului devine bucuria ta, devine puterea de a accepta exilul. La ce să te întorci? În România anului 2018 nu mai există bucuria de a trăi și munci. Mulți oameni se împacă cu situația fără a ierta ofensele politicienilor că să nu „mai dezgroape morții", dar uită că fără recunoașterea suferințelor produse sau suferite, nu există împăcare adevărată. E un paradox aici, pentru că nu poate exista împăcare fără iertare. Iar ca să existe iertare, trebuie să "fie dezgropați și niscaiva morți", chiar dacă nu ne place mirosul lor...

Deschid fereastra și este suficient să închid ochii și să aud vântul citind din Ovidiu, la mal de mare. O nouă zi, o nouă luptă, o nouă provocare", a declarat, pentru Știri Diaspora, Adina, o româncă stabilită în Marea Britanie.

Get it on App Store Get it on Google Play

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI



Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

diaspora.n-nxt.26