Român bănuit de proxenetism, arestat pentru 30 zile: Ar fi exploatat sexual românce în Spania, Germania şi Italia

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Un bărbat în vârstă de 42 de ani, bănuit de proxenetism, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, informează, miercuri, Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Buzău. 

Potrivit sursei citate, acesta ar fi determinat trei tinere cu vârste cuprinse între 20 şi 38 de ani să practice prostituţia pe teritoriul României, Spaniei, Germaniei şi Italiei, obţinând beneficii materiale de pe urma acestora.

'Din cercetările efectuate a reieşit că, începând cu anul 2012, bănuitul ar fi determinat şi ar fi înlesnit practicarea prostituţiei pe teritoriul României, Spaniei, Germaniei şi Italiei de către trei tinere, cu vârste cuprinse între 20 şi 38 de ani, din Buzău şi Brăila. Bărbatul ar fi obţinut în acest mod bani prin care ar fi achiziţionat imobile în cele două judeţe şi autoturisme de lux, prejudiciul fiind estimat la 400.000 de euro', se arată într-un comunicat de presă al IJP.

În cursul zilei de marţi, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Pogoanele şi secţiilor de poliţie rurale arondate, cu sprijinul luptătorilor de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale Buzău, au efectuat două percheziţii la locuinţele bărbatului, în urma cărora au fost descoperite şi ridicate două laptopuri, o tabletă, cinci telefoane mobile, 29.000 de euro şi 10.000 de lei. Totodată, a fost indisponibilizat un autovehicul, estimat la 50.000 de euro, în vederea continuării cercetărilor.

Poliţiştii au pus în aplicare 20 de mandate de aducere, persoanele fiind conduse la sediul poliţiei pentru audieri. 'Faţă de bărbatul de 42 de ani, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism. În urma prezentării instanţei, judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile', se mai arată în comunicat.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională, respectiv al Direcţiei Operaţiuni Speciale şi al Unităţii Centrale de Analiză a Informaţiilor din cadrul Poliţiei Române, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel