Remus Borza: Copiii comuniștilor, cei mai anticomuniști

Olga Marin / 25 mar 2019, 14:01 Salveaza PDF Comentarii
Remus Borza
Remus Borza

„Propaganda și manipularea sunt omniprezente, făcând ravagii într-o societate încă imatură și vulnerabilă politic”, susține Remus Borza, deputat.

„Eterna și fascinanta Românie, mereu surprinzătoare și imprevizibilă, face din nou senzație prin recurgerea la o retorică încărcată de accente naziste, justițiare și revanșarde. E multă radicalizare și violență în limbaj și atitudine, mult negativism și fatalism, multă demonizare și ostracizare. Lupta politică este dusă la extremis și tinde la exterminarea adversarului. E o falie care se adâncește cu fiecare zi în societatea românească. Puterea și opoziția sunt într-un antagonism ireconciliabil. Asistăm la o luptă pentru putere pe viață și pe moarte, cu prețul sacrificării unității naționale, a armoniei și conviețuirii sociale. Respectul, dialogul și toleranța au fost definitiv abandonate de combatanți. Recurgerea la lozinci și sloganuri - de genul „ciuma roșie", „la pușcărie", „DNA să vină să vă ia", „m**e PSD" - demonstrează, cu vârf și îndesat, grobianismul și primitivismul discursului public. Propaganda și manipularea sunt omniprezente, făcând ravagii într-o societate încă imatură și vulnerabilă politic.

În această psihoză colectivă în care trăim de câțiva ani, caracterizată de neîncredere, frustrare, teamă, ură și răzbunare, tinerii marilor orașe se dovedesc a fi mai mult nebuni decât frumoși. Ei sunt cei mai înverșunați critici ai comunismului, într-o țară în care comunismul a fost aruncat la lada de gunoi a istoriei acum 30 de ani. Ne războim cu fantomele trecutului, risipind atâtea energii și resurse. Chiar dacă nu convine unora de aici sau din afara țării, România este un stat democratic, cu un parcurs euroatlantic masiv susținut de populație. Și atunci de unde această himeră a comunismului care bântuie tânăra generație născută în capitalism? Și ca paradoxul să fie deplin, cei mai anticomuniști sunt tocmai copiii comuniștilor. Progeniturile nomenclaturii comuniste și securiste, ai oligarhilor îmbogățiți în anii 90, prin devalizarea statului, sunt cei mai vocali și negri în cerul gurii. Copiii secretarilor de partid, ai securiștilor care răspundeau de comerțul exterior al României, ai celor care au privatizat în anii 90, cumpărând la preț de chilipir companiile și băncile statului, pe care ulterior le-au falimentat, sunt cei mai reprezentativi exponenţi şi exegeţi ai acestui capitalism de prăduială care a închis peste 11.000 de uzine, combinate și fabrici, aruncând în șomaj, disperare și neputință 4 milioane de români, nevoiți să ia calea exilului, departe de țară, pentru a-și salva de la sărăcie și moarte familiile. Jaful părinților lor din anii 90 a adus României un deficit comercial de 15 miliarde euro anual și o datorie externă de peste 100 miliarde euro. Acești copii de bani gata au avut șansa să studieze, contra a câtorva zeci de mii de dolari pe an plătiți de tăticu', la universități prestigioase din Europa sau SUA. Alții au beneficiat de burse sau granturi din partea zecilor de ONG-uri înființate în România de miliardarul George Şoros, pentru a studia la Universitatea Central Europeană de la Budapesta. Și unora și altora li s-a imaculat ideologia sorosistă a societăților deschise. Deschise la ateism, nesupunere civică, disoluția statului și dictatura minorităților. Și unii și alții au fost acoperiți de serviciile de informații britanice, germane, franceze, americane, ungurești sau chiar rusești. S-au întors în țară cu o misiune clară: de a a ataca și distruge fundamentele creștine și morale pe care s-a construit națiunea română.

Indiscutabil, există foarte mulți tineri care trăiesc și simt românește, care nu zugrăvesc România în culori negre și nu o prezintă lumii ca o țară coruptă până în măduva oaselor, populată de hoți și putori, ca o țară neguvernabilă, aflată la periferia Europei și chiar a istoriei. Acești tineri minunați ai patriei sunt chemați să facă România bine, să aducă normalitatea în societate, să construiască o țară civilizată, europeană și prosperă.

Avem nevoie de o restartare a mentalului colectiv, a comportamentului social. Când vom promova în spaţiul public pe acei români care inspiră şi motivează, care dau sens şi substanţă vieţii, care generează performanţă şi plus valoare, acceptându-i şi recunoscându-i ca modele aspiraţionale pentru copiii noştri, atunci România va avea viitor. A venit vremea să fim mai implicați și mai responsabili din punct de vedere civic. În votul nostru stau forța și șansa schimbării în bine a României. Sunt mulți lupi în politica românească care și-au pus o blană de oaie pentru a ne păcăli din nou. Prin participare masivă la vot, prin vigilență și discernământ, vom fi în măsură să alegem orzul de neghină, cozile de topor și trădătorii de românii patrioți, onești și integri.

„România pe primul loc!" ar trebui să reprezinte sloganul și crezul românilor de pretutindeni care onorează țara în care s-au născut", a transmis deputatul Remus Borza.

Get it on App Store Get it on Google Play

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

diaspora.n-nxt.28