Remaniere guvern. Tăriceanu îl trimite pe Iohannis să CITEASCĂ Constituția

Liviu Ludovic |
Data publicării:
Sursa foto: captură Antena 3
Sursa foto: captură Antena 3

Președintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu transmite un semnal către șeful statului Klaus Iohannis cu privire la propunerile de miniștri interimari trimise de Viorica Dăncilă la Cotroceni, susținând că este nevoie de aprobarea Parlamentului, fiind schimbată structura politică a Guvernului. 

"În calitate, nu de președinte al Senatului, ci pe baza citirii Constituției, pot să vă spun că președintele trebuie să citească cu mare atenție Constituția atunci când va aproba propunerea de remaniere, întrucât s-a schimbat structura politică a Guvernului ”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Președintele ALDE face referire la articolul 85, alin 3 din Constituție, care prevede: (3) Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru.

Totodată, alin 2 prevede: În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.

“Deci pentru a putea exercita atribuția de revocare și numire este nevoie de aprobarea Parlamentului acordată la propunerea premierului”, a completat Tăriceanu, pentru MEDIAFAX.

ALDE a decis luni ieșirea de la guvernare și o alianță cu Pro România. Călin Popescu Tăriceanu a mai anunțat retragerea din Guvern a miniștrilor ALDE, însă Ramona Mănescu a decis să rămână la conducerea MAE.

Drept urmare, premierul Viorica Dăncilă a trimis azi propunerile pentru interimari: Niculae Bădălău la Energie, Ioan Deneș la Mediu și Ștefan Radu Oprea vicepremier pentru relația cu Parlamentul.

Interimatele vin în locul demisionarilor: Viorel Ilie, Grațiela Gavrilescu și Anton Anton.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel