Relaţia lui Traian Băsescu cu Securitatea. CNSAS cere reverificarea dosarului, în instanţă

Andreea Cosma |
Data publicării:

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a fost trimis în judecată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, după ce au apărut noi elemente în dosarul său. Traian Băsescu a dezminţit orice colaborare cu Securitatea.

Sursele citate de Europea liberă spun că "Traian Băsescu a fost verificat din oficiu, în postura de candidat la europarlamentare, iar cercetarea ar fi fost făcută de un angajat al Direcției de Investigații. Acesta ar fi lucrat individual, fără să spună nimănui nimic, iar marți a pus raportul pe masa Colegiului CNSAS. Potrivit acestora, respectivul ar fi fost angajat al SRI înainte să vină la CNSAS".

Investigaţia s-ar referi la perioada în care Traian Băsescu era student la Institutul de Marină din Constanța.

Citeşte şi: Traian Băsescu: "Rareş Bogdan premier, o mare ţeapă"

Potrivit Antena 3, Traian Băsescu ar fi folosit numele "Petrov". Jurnaliştii Antenei l-au urmărit pe fostul şef de stat la ieşirea din sediul altei televiziuni să îi ceară un punct de vedere întrucât, în interviul acordat pentru B1 TV, Traian Băsescu nu a vorbit deloc despre acest subiect.

"Traian Băsescu: V-a trimis Voiculescu să luaţi declaraţii la ora asta?

Reporter: Cum comentaţi decizia CNSAS-ului de a reverifica relaţia dvs. cu Securitatea?

Traian Băsescu: Foarte bine, e corectă.

Reporter: Aţi folosit numele de cod "Petrov"?

Traian Băsescu: Nu."

 

Dosarul lui Traian Băsescu, reverificat de CNSAS

 

Băsescu a vorbit şi cu jurnaliştii de la G4media, cărora le-a precizat că îşi menţine declarația din 2006, potrivit căreia nu a semnat nici un angajament cu Securitatea și nu a dat note informative.

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a anunţat, joi, că a introdus o acţiune în instanţă pentru stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii în cazul unui parlamentar, fără să precizeze numele fostului preşedinte.

Citeşte şi: Dosar PENAL pentru Traian Băsescu

"Note de Constatare - Colaboratori ai Securităţii: Colegiul a aprobat Nota de Constatare şi a dispus introducerea la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti a acţiunii în constatare pentru stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii, pentru următoarea categorie de persoane: art. 3 lit. b, art. 5 alin.1 (deputat sau senator în Parlamentul României, membru în Parlamentul European) - 1 persoană", se arată într-un comunicat al CNSAS.

Conform aceleiaşi surse, decizia de sesizare a instanţei a fost luată în şedinţa CNSAS de joi.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel