Rareș Bogdan, mesaj DUR după declarația lui Iliescu: "Trebuie să știm adevărul"

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:

Rareş Bogdan o reacţionat dur, după ce fostul preşedinte Ion Iliescu a sugerat că e momentul ca românii să nu mai caute vinovaţi pentru tragedia de la Revoluţia din decembrie 1989. 

"Ba da, să-i căutăm! Trebuie să oprim sângele care încă ne curge din inimă, după 30 de ani! Dacă nu ne vindecăm sufletele, vom duce cu noi mortul crescut în ele până ne va roade ființa! În absența adevărului, ne vom topi! Din cenușă probabil că ies păsări, dar fără curățenie morală, ele nu au aripi! Trebuie să știm adevărul, oricât de dur ar fi! Pentru cei care și-au văzut copiii, părinții, frații împușcați fără să știe cine a dat ordin să fie apăsat trăgaciul!

Ceaușescu nu mai era, dar copiii continuau să moară! Cineva a dorit ca România să nu devină o democrație, ci un sconcs cu față umană! Cineva a refuzat să permită oamenilor liberi să devină decidenții destinului lor! Cineva s-a opus cu armele lumii care se schimba pentru a lăsa spiritul să clădească pentru toți! Iar CINEVA trebuie să plătească! Acest comunism după care mai plâng unii a fost o rană infernală, care a mutat genetic conștiințele, atitudinile, simțirile unui popor atât de bun, atât de minunat, atât de inteligent!! Comunismul a fost o andrea înfiptă în cortexul frontal al României, el trebuie pulverizat! Să ne ajute Dumnezeu!", a scris europarlamentarul PNL pe contul său de Facebook.

Într-o postare pe blogul său, Ion Iliescu a sugerat că poate e momentul ca românii să nu mai caute vinovații pentru evenimentele din decembrie 1989.

"România s-a schimbat mult în ultimii treizeci de ani. Și, cu toate greșelile, și eșecurile, schimbarea a fost una în bine. Binele nu este nici atât de mare, precum ni-l dorim, dar nici atât de mic pe cât ne place să spunem. Binele este operă colectivă, așa cum Revoluția și schimbările care au însoțit-o au fost operă colectivă. Este momentul să încetăm să căutăm vinovați în orice situație în care este nevoie de soluții. Să ne asumăm responsabilități, ca niște cetățeni conștienți de drepturile, libertățile și obligațiile noastre", a scris Ion Iliescu pe blogul său.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel