Raport Eurostat: România ar putea hrăni toată Europa

StiriDiaspora Team |
Data actualizării: | Data publicării:
foto ilustrativ
foto ilustrativ

O statistică Eurostat arată potențialul agricol enorm al României care însă nu este exploatat la maximum: o treime din fermele Uniunii Europene se află pe teritoriul țării noastre, însă din păcate, acestea sunt prea mici. 

Peste 171 de hectare de teren din Uniunea Europeană a fost utilizat în 2016 pentru producţia agricolă, iar o treime din ferme (33%) sunt în România, o altă treime fiind în Polonia (14%), Italia (10%) şi Spania (9%), arată datele publicate joi de Eurostat.

Deşi numeroase, majoritatea fermelor din UE au suprafeţe reduse: 65% din fermele din UE au o suprafaţă de sub cinci hectare. Totuşi, în cele 7% din ferme care au 50 de hectare sau mai mult se cultivă puţin peste două treimi (68%) din terenul agricol utilizat al UE.

În fermele din UE lucrează aproximativ 10,3 milioane de fermieri şi directori de exploataţii agricole dar, deşi sunt numeroase, majoritatea au suprafeţe reduse: două treimi (65%) din fermele din UE au o suprafaţă de sub cinci hectare. În contrast, cele 3% din fermele din UE care au 100 de hectare sau mai mult reprezintă peste jumătate din terenul agricol utilizat al UE.

Distribuția controversată din România 

Cea mai contrastantă distribuţie este în România: nouă din zece ferme (92% sau 3,1 milioane) au o suprafaţă mai mică de cinci hectare, dar în cele 0,5% din fermele care au 100 de hectare sau mai mult se cultivă peste jumătate (51%) din întregul teren agricol utilizat al ţării.

Marile ferme (cu 100 de hectare sau mai mult) sunt mai des întâlnite în Luxemburg (52%), Franţa (41%), Marea Britanie (39%) şi Danemarca (35%). În majoritatea statelor membre ale UE, cea mai mare parte a terenului agricol utilizat este concentrat în marile ferme.

Din cele 10,3 milioane de ferme din UE, patru milioane au o producţie standard de sub 2.000 de euro şi sunt responsabile pentru doar 1% din producţia agricolă totală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel