Putin e dornic să semneze un acord de pace cu Ucraina pentru a pune capăt „războiului civil” - președinta Consiliului Federației Ruse

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Rusia este deschisă la negocieri cu Ucraina şi ar dori să semneze un acord de pace, a declarat Valentina Matviyenko, preşedinta Consiliului Federaţiei Ruse, marţi, la o întâlnire cu preşedintele Mozambicului Filipe Nyusi. 

Apropiata lui putin, Valentina Matviyenko (care este la şefia Consiliului până în septembrie 2024), spune că Rusia îşi doreşte pacea, dar se teme de „planurile” Ucrainei, susţinute cu armament de către Occident.

„Suntem deschişi la negocieri. Sunt de acord că e nevoie de o soluţie diplomatică, paşnică. Dar e nevoie ca asta să fie de ambele părţi. Repet, suntem deschişi la negocieri şi semnare de acorduri care să pună capăt războiului civil în Ucraina şi să aducă pacea, dar nu vedem nicio reacţie din partea Kievului”, a spus şefa Consiliului, citată de către agenţia de ştiri rusă TASS.

Valentina Matviyenko continuă pe acelaşi fir narativ „ţesut” de ceilalţi oficiali ruşi şi spune că Ucraina vrea să devină o putere nucleară iar în acest sens a „complotat” cu Occidentul pentru a ataca regiunile Doneţk şi Lugansk, înarmându-se serios cu „arme, inclusiv arme grele”, potrivit Mediafax. 

Prin urmare, „Rusia nu a avut nicio altă cale de ieşire, nicio altă soluţie pentru asigurarea securităţii” sale şi a regiunilor pro-ruse din Ucraina.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel