PSD vrea ca Jandarmeria să facă ANCHETE PENALE

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat că trebuie modificată Legii Adunărilor Publice, deorece prevederile actuale sunt vechi și depășite de realitate.

 

”Cred că e necesar să existe o actualizare a legislației. E foarte veche și nu mai corespunde nevoilor și realităților cu care ne confruntăm, motiv pentru care, în virtutea dreptului de inițiativă legislativă, eu, cu consultarea tuturor celor ce trebuie consultați, respectând principiul transparenței, voi iniția acest demers”

”Cred cu tărie că Jandarmeria Română ar trebui să dispună de toate pârghiile pentru a exercita, în condiții de siguranță, atribuțiile și de a aplica întocmai prevederile legale. E o structură importantă și trebuie să beneficieze de un cadru legal adecvat”, a declarat Carmen Dan

Şi şeful Jandarmeriei, Ionuț Sindile vrea ca Jandarmeria să devină organ de cercetare penală .

'Sunt anumite misiuni pe care numai Jandarmeria este competentă să le execute, nu vrem să anchetăm omoruri. Susținem în continuare ceea ce am demarat(  ca Jandarmeria să devină organ de cercetare penală) a declarat Șeful Jandarmeriei, Ionuț Sindile în Parlament.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel