Proteste violente în Franţa împotriva restricţiilor: Mii de oameni s-au bătut cu poliţia

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

În Franţa au avut loc noi ciocniri violente, mii de oameni ieşind în stradă pentru a protesta împotriva unei legi controversate „de securitate globală”.

​Mii de francezi au participat la proteste violente în numeroase orașe din țară, inclusiv aproximativ 400 de persoane în Rennes, aproximativ 700 de protestatari în Lyon și 1.300 la Toulouse. De asemenea, până la 800 de persoane, printre care un consilier local care şi-a pierdut o mână în timpul unui protest al vestelor galbene din 2018, au participat la un marș în Bordeaux și un protest la care au participat 800 de persoane a avut loc la Grenoble.

În special protestele care au avut loc la Paris au fost violente, poliţia folosind gaze lacrimogene și tunuri de apă pentru a dispersa mulțimile. De asemenea, în înregistrările video se văd protestatari care fug, udaţi de tunurile de apă și suferind efectele gazelor lacrimogene, prinși într-un metrou.

Înregistrări video distribuite online arătă jurnaliști reținuți la protestele naționale de marți, care au devenit din ce în ce mai violente pe parcursul zilei.

 

Proteste violente au avut loc la mijlocul săptămânii şi în Germania

 

Legislația propusă, aflată în prezent în dezbatere în parlamentul francez, prevede interzicerea fotografierii sau filmării poliției cu intenția de a provoca daune. De asemenea, se relatează că va oferi mai multă autonomie poliției locale, va înarma un număr mai mare de ofițeri la nivel național și ar extinde utilizarea dronelor de supraveghere în zonele cu un nivel ridicat de criminalitate, potrivit RTV.

Se ia în considerare introducerea de sancțiuni de până la un an de închisoare și amenzi de 45.000 de euro, alături de noua legislație propusă, susținută de partidul La République En Marche al președintelui Emmanuel Macron.

Proteste violente au avut loc la mijlocul săptămânii şi în Germania, la Berlin manifestanţii adunându-se în faţa Bundestagului, de unde au fost dispersaţi cu tunuri de apă.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel