Proteste masive în Franța. Mii de oameni au ieșit în stradă

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Protestatarii din Paris, dispersați de poliție cu gaze lacrimogene. Mai multe persoane au fost arestate
Protestatarii din Paris, dispersați de poliție cu gaze lacrimogene. Mai multe persoane au fost arestate

Protestatari antivaccin s-au strâns sâmbătă în Paris.

Potrivit imaginilor, mii de manifestanți s-au adunat în Paris pentru a contesta măsurile impuse în contextul pandemiei. 

Aminintim că Macron a declarat că vrea să-i enerveze pe nevaccinaţi făcându-le viaţa atât de complicată încât vor ajunge să se vaccineze de bunăvoie. Şeful statului francez i-a numit pe cei care nu vor să se vaccineze iresponsabili şi nedemni de a fi consideraţi cetăţeni.

Ulterior, în Paris, protestatarii i-au dat replica lui Macron, preluându-i expresia considerată sulfuroasă şi strigând: „Te vom scoate din sărite”. Alţii purtau pancarte cu mesajul „NU paşaportului de vaccinare”, o aluzie la documentul adoptat de Adunarea Naţională (parlamentul francez) care stipulează că toate persoanele de peste 12 ani vor trebui să facă dovada vaccinării pentru a accede la activităţi recreative, la restaurante şi baruri, târguri şi transportul public interregional. Un test negativ nu va mai fi suficient, exceptând accesul către instituţiile şi serviciile de sănătate.

Proteste au avut loc şi la Marsilia, Nantes, Strasbourg, Lyon, Toulouse şi Le Mans.

Protestatarii îl acuză pe Macron că le calcă în picioare libertăţile şi că aplică tratamente diferite cetăţenilor. La rândul său, Macron consideră că libertatea înseamnă responsabilitate care presupune să protejezi sănătatea celorlalţi. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel