EXCLUSIV  Protest 10 august. Ovidiu Grosu: Revoluția a fost deja declarată. Dacă făceam ceva ilegal, mă arestau deja. Exclusiv

Bogdan Bolojan |
Data actualizării: | Data publicării:

Ovidiu Grosu, protestatarul care a anunțat că în cazul în care jandarmii se vor opune, va avea voie să-i ucidă, a acordat un interviu în exclusivitate pentru stiridiaspora.ro. El spune că e'xistă o chestie foarte fină' în declarațiile sale și dacă ar fi spus sau făcut ceva greșit ar fi fost deja arestat. 

"Îmi susțin afirmațiile până la capăt. Dacă aș fi făcut ceva ilegal, aș fi fost arestat până acum pentru că aceste acțiuni ar fi putut fi încadrate la infracțiuni contra siguranței naționale. Băieții de la DIICOT sunt destul de deștepți ca să nu 'pună botul' la jocurile politice. În astfel de situații, când este vorba despre atentat la siguranța națională, intră pe palierul terorismului. La televizor mă cataloghează terorist, extremist. Este o chestiune foarte fină în declarațiile mele: eu nu am incitat la violență, ci am spus că trag un semnal de alarmă și avertizez forțele de ordine că dacă vor recurge la violență, noi suntem îndreptățiți prin acordurile semnate de România, când a intrat în ONU, să ne apărăm și să facem uz de aceleași arme. În România, a fost deja declarată revoluția. Vă spun când și unde: a fost declarată în data de 30 iulie, la ora 19:00, în Piața Victoriei, cu bannere. Am fost eu și alte câteva persoane în fața Guvernului. La ora actuală, acel videoclip are peste 150 000 de vizualizări pe mapamond, nu doar în România. Asta înseamnă că oamenii s-au conformat. Când eu vin cu un banner în fața guvernului României și spun "Revoluție", iar Guvernul nu ripostează, înseamnă că au spus 'jos pălăria'," a spus Ovidiu Grosu.

Grosu: Revoluție cu caracter internațional. Nu spun cu cine voi veni

"Această revoluție pe care am declarat-o are deja caracter internațional. Like-urile și vizualizările pe plan internațional atestă faptul că este deja cunoscut. Sunt chestiuni fine, care țin de dreptul internațional și pe care nu toți le dețin, nici măcar anumiți avocați. Am văzut niște bâlbe din partea domnului Piperea care țin de drept elementar. Nu știe o chestiune minimă. Care este primul act pe care îl semneaza un stat când aderă la ONU? Magna Carta. Păi omul acesta a spus că eu încă trăiesc în trecut, adică aș fi bolnav psihic. Păi medicii de astăzi care depun jurământul lui Hipocrate, trăiesc în perioada lui Hipocrate? Magna Carta a evoluat și s-a adaptat cerințelor societății. Îmi pare rău că nu mă sună în direct ca să le fac o demonstrație de minimă jurisprundență internațională. 

Voi fi și eu la protest, împreună cu cei care merg acolo. Nu pot să vă zic cu cine voi veni. Rămâne la aprecierea mea. Am făcut deja un apel către românii din Scandinavia care vin la protest și vor să ni se alăture. Trebuie să fim un grup compact, știu eu de ce. În 2012, am fost prezent acolo și la fel, au fost grupuri. Nu poți să te duci într-un grup în care nu cunoști pe nimeni. Pe noi ne unește simplul fapt că venim din țările scandinave. E un atu, un liant între două cărămizi. De acolo începem să discutăm. Aceste grupuri care se formează sunt pentru autoprotecție. Știu eu ce se întâmplă. Eu vă spun un singur lucru: Cine va striga fără violență, va lua pumni în cap. Atât spun. Nu va mai fi acea partitură, dacă unul strigă fără violență, să-l dăm la jandarmi. Gata, s-a terminat. 

Am fost plecat 8 ani în Spania, m-am întors în România. Am încercat să schimb aici mentalități, dar s-au pus pe capul meu și efectiv am ajuns de m-au băgat în comă. Da, exact, în comă. M-au izolat în Munții Apuseni fără căldură, fără mâncare, până când am intrat în șoc hipotermic și am căzut în comă. După aceea m-a ajutat cineva sa ajung în Danemarca. Din moment ce am ajuns acolo, am așteptat un pic să-mi revin și după aceea am început să formez grupurile de rezistență," a mai spus Ovidiu Grosu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

02 dec 2024, 13:36 in Știri
A murit Helmuth Duckadam
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel