Totul a avut loc în în Campo San Polo din Veneția. Femeia, cunoscută în zonă drept Anna, a fost zgâriată până la sânge și spune că astfel de episoade au devenit aproape zilnice.
Incidentul s-a petrecut duminică după-amiază, într-una dintre cele mai circulate zone turistice ale orașului. Yan Xiaofen, proprietara barului Cico, a observat un grup de fete foarte tinere care vorbeau în limba română și care se apropiau insistent de mesele turiștilor aflați la terasă.
Potrivit acesteia, tinerele încercau să profite de neatenția clienților pentru a le fura gențile și portofelele. Femeia le-a cerut să plece imediat și i-a avertizat pe turiști să fie atenți la bunurile personale.
În loc să se retragă, fetele au devenit agresive. Una dintre ele a apucat-o de braț, iar celelalte au început să o zgârie violent cu unghiile și i-a provocat răni vizibile și sângerări.
„M-au prins ca niște animale. Simțeam cum îmi sfâșie pielea”, a povestit Anna, arătând urmele de pe braț.
Agresiuni repetate și teamă pentru angajați
Patroana spune că nu este prima dată când se confruntă cu astfel de situații și că grupările de borseggiatrici au devenit o prezență constantă în jurul localului său.
Cu doar două zile înainte, una dintre tinere ar fi scuipat-o în față, iar în alte cazuri a fost împinsă, insultată și amenințată. Ea susține că turiștii intră frecvent în bar plângând după ce rămân fără bani sau documente.
„Facem tot posibilul să protejăm turiștii care vin să se bucure de Veneția, dar plătim un preț foarte mare. Mulți clienți intră plângând în local după ce au fost jefuiți”, a spus femeia.
Din cauza acestor episoade, Anna a luat și o decizie radicală: nu mai angajează femei în bar, de teamă că acestea ar putea deveni ținte ale agresiunilor.
„Mi-e teamă că le-ar putea ataca și pe ele. Prefer să lucrez doar cu bărbați puternici”, a explicat aceasta.
Autoritățile, acuzate că nu reușesc să oprească fenomenul
Consiliera municipală M. Poli, cunoscută pentru pozițiile sale ferme împotriva hoților de buzunare din Veneția, a reacționat dur după incident.
„Aceste bande de românce foarte tinere, unele chiar minore, sunt exploatate de clanuri organizate. Acționează cu o agresivitate tot mai mare în zonele turistice, iar autoritățile par neputincioase”, a declarat aceasta.
Fenomenul furturilor comise de grupări venite din estul Europei nu este nou în Veneția, însă localnicii spun că situația s-a agravat în ultimii ani, mai ales în sezonul turistic.
Zone precum San Marco, Rialto sau Campo San Polo sunt printre cele mai vizate, iar turiștii vârstnici sau familiile cu copii devin ținte ușoare în aglomerație.
Deși poliția locală reușește uneori să prindă hoții în flagrant, mulți sunt eliberați rapid și revin pe străzi la scurt timp.