Procurorul Oana Schmid Hăineală cere executarea silită a Parchetului General

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Procurorul Oana Schmid Hăineală a depus o cerere de executare silită a Parchetului General, la Judecătoria Bacău, în aceeași zi în care i s-a refuzat continuarea delegării ca adjunct al DIICOT de către CSM. Instanța a admis cererea, potrivit Mediafax. 

Fostul adjunct al DIICOT – structura Centrală, Oana Schmid Hăineală a depus, la Judecătoria Bacău, o cerere prin care cere încuviințarea executării silite a Ministerului Economiei și Finanțelor, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, precum și a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.

Instanța a admis cererea de încuviinţare a executării silite și a autorizat creditoarea să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinsă în titlul executoriu, potrivit soluției.

Decizia instanței este fără cale de atac și pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor.

Surse judiciare spun că este vorba despre drepturi salariale pe care le solicită fostul adjunct al DIICOT, procurorul Oana Schmid Hăineală.

Dosarul a fost înregistrat în 19 decembrie 2019, în aceeași zi în care Oanei Schmid Hăineală i-a fost respinsă cererea de continuare a delegării ca adjunct al DIICOT și trimiterea ei să lucreze ca procuror de execuție.

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a explicat, în aceeași zi, că la Secţia pentru procurori a CSM au fost respinse delegările pentru Giorgiana Hosu şi Oana Hăineală în funcţii de conducere în DIICOT deoarece trebuie să existe „stabilitate".

Înainte de a deveni director al Direcției pentru Relația cu Ministerul Public și de prevenire a criminalității și corupției, în cadrul Ministerului Justiției și apoi membru CSM, în perioada 2004 - 2007, Oana Schmid Hăineală a fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel