Problema majoră cu mini-Schengenul între România, Grecia și Bulgaria. Va fi o aglomerație extremă la granița cu Ungaria

sute-de-tir-uri-in-vamile-petea-si-halmeu--soferii-asteapta-cateva-ore-pentru-a-trece-frontiera_62073900
România și Ungaria au decis să deschidă un nou punct de trecere la frontieră pentru facilitarea traficului rutier / Sursa - pixabay.com
În urma analizei posibilelor probleme în cazul în care România, Bulgaria și Grecia vor ajunge la un acord pentru eliminarea controalelor de la granițe, un mini-Schengen balcanic, s-a ajuns la concluzia că la granița României cu Ungaria ar fi cozi extrem de lungi. 

Dacă între România, Bulgaria şi Grecia ar fi un spaţiu liber de transporturi", asta ar însemna că ar exista "o presiune fabuloasă pe frontiera Schengen a României către Vest, către Ungaria", a declarat marţi comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean, în legătură cu ideea creării unui mini-Schengen, precizând că nu trebuie urmărite "soluţii parţiale", ci "rezolvarea în ansamblu" a restricţiei privind Schengen.

Doar o integrare în spațiul existent Schengen ar putea rezolva problemele



"Am exprimat în repetate rânduri, din perspectiva comisarului de transport, care vede la prima mână ce înseamnă pentru industria transporturilor şi implicit pentru economia satelor membre orice blocaj în frontiere, că timpul pierdut în transporturi înseamnă bani. Acesta este motivul pentru care am insistat întotdeauna asupra faptului că este esenţială libera circulaţie în frontierele europene, pentru piaţa comună de transporturi. Devine cu atât mai important pentru România şi Bulgaria - care sunt şi în acest context geopolitic situate în estul Europei, primesc transport din ţări terţe - să îşi poată uşura frontiera cu spaţiul Uniunii Europene. Asta în general vorbind, nu numai spre Grecia şi nu numai pentru turiştii români care ar putea merge în vacanţă", a spus Adina Vălean într-o conferinţă de presă comună în Parlamentul European la Strasbourg, alături de ministrul infrastructurii şi dezvoltării regionale din Republica Moldova, Andrei Spînu.

"Trebuie să gândim pe întregul spaţiu de transporturi. Dacă, să zicem, între România, Bulgaria şi Grecia ar fi un spaţiu liber de transporturi, ar fi o presiune fabuloasă pe frontiera Schengen a României către Vest, către Ungaria. Deci eu nu cred că soluţii parţiale sunt cele pe care trebuie să le urmărim, ci trebuie să urmărim rezolvarea în ansamblu a acestei restricţii", a precizat ea, ca răspuns la o întrebare din partea presei în legătură cu ideea creării unui mini-Schengen, lansată de câţiva eurodeputaţi, printre care şi românii Dacian Cioloş şi Vlad Gheorghe.

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes
x close