Prințul Charles: Este minunat să văd contribuția imensă a românilor din Marea Britanie. Sunt mândru

Narcis Popa |
Data publicării:
Un măcelar a devenit popular după ce a început să vândă cârnați "Regele Charles al III-lea" - făcând mișto de degetele sale umflate
Un măcelar a devenit popular după ce a început să vândă cârnați "Regele Charles al III-lea" - făcând mișto de degetele sale umflate

Prințul Charles laudă aportul adus de românii din Marea Britanie la economia britanică. 

Prințul Charles a fost prezent, joi, la sediul Institutului Cultural Român de la Londra, unde a inaugurat expoziţia de fotografie „Apertures of a Revolution. Fotografii din decembrie 1989", ocazie cu care a marcat 30 de ani de la Revoluţia Română, alături de ambasadorul României în Regatul Unit, Dan Mihalache.

În discurs, prințul Charles s-a referit la originile sale din Transilvania şi a subliniat legăturile cu România, dar şi contribuţia comunităţii româneşti în Regatul Unit.

„Excelența voastră, îmi cer scuze că v-am făcut să așteptați mai devreme, dar mi-am dorit foarte mult să vin pentru a aduce un omagiu României la această importantă aniversare. Îmi amintesc foarte bine ce s-a întâmplat atunci, ceea ce spune ceva despre vârsta mea.

Când am aflat, cu ani în urmă, că am avut o stră-stră-străbunică din Transilvania, al cărei sat natal urma să fie distrus, am înțeles și mai bine suferințele teribile pe care românii au trebuit să le îndure atât de mult timp.Legăturile cu România înseamnă foarte mult pentru mine și este minunat să văd schimbările din acești 30 de ani, care au avut loc ca urmare a eforturilor depuse de foarte mulți oameni.

La fel de minunat este să văd contribuția imensă a comunității românești din Regatul Unit. Să văd atât de multă lume adunată aici, din toate domeniile de activitate, aducându-și contribuția specială la această țară în atât de multe feluri, mă face să mă simt foarte mândru.

Vreau să mă folosesc de această ocazie pentru a spune cât de mult apreciez ceea ce faceți aici și cât de mult reprezentați pentru diversitatea acestei țări. De aceea vreau să vă mulțumesc. Mi-a făcut o mare plăcere să fiu alături de voi cu această ocazie specială. Doresc României tot succesul posibil pe viitor, eu voi păstra mereu cea mai mare afecțiune pentru România și oamenii ei", a afirmat Prinţul de Wales.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel