Preţul biletelor de avion, mai mare cu 20% în vara acestui an, comparativ cu 2021

Nicoleta Nicolau / 28 iul 2022, 15:56

Biletele de avion pentru călătoriile din timpul verii 2022 sunt cu 20% mai scumpe faţă de aceeaşi perioadă din 2021, această majorare fiind valabilă până la finele lunii august, arată o analiză realizată de o platformă specializată în verificări ale tarifelor practicate de companiile aeriene.

Conform datelor centralizate de Kiwi.com, numărul rezervărilor efectuate până în prezent pe platforma online, pentru vara aceasta, îl depăşeşte pe cel consemnat în vara anului trecut, cu 18,2%.

Pe de altă parte, în România, în lunile iunie - iulie, s-a majorat numărul anulărilor de zboruri, realizate de companiile aeriene, la 4,09%, comparativ 1,39% în intervalul aprilie - mai. În acelaşi timp, există o creştere voluntară a ratei anulărilor din partea pasagerilor, care a ajuns la 4,58% în ultimele două luni, comparativ cu 3,63% în lunile aprilie şi mai.

'Românii au ales AirHelp Plus, un serviciu care îi ajută să primească despăgubiri în eventualitatea unui zbor întârziat sau anulat, cu 78% mai mult în lunile iunie-iulie faţă de perioada primăverii. Serviciul Blue Ribbon, care ajută la trackingul şi returnarea rapidă a bagajului pierdut sau întârziat, a fost achiziţionat cu 24,4% mai mult decât în aprilie-mai', precizează compania.

Preţul biletelor de avion, mai mare cu 20% în vara acestui an, comparativ cu 2021 

 

Reprezentanţii platformei susţin că, în lunile de toamnă, preţurile biletelor de avion ar urma să scadă, astfel: cu 12,6% în septembrie, respectiv cu 34,4% în lunile octombrie şi noiembrie. Potrivit sursei citate, destinaţiile preferate de către români în vara 2022 sunt ţările europene,cu Italia, Regatul Unit al Marii Britanii, Spania, Grecia şi Franţa în Top 5.

În ceea ce priveşte Europa, numărul rezervărilor înregistrate pe platforma online, pentru luna iulie, s-a dublat faţă de aceeaşi perioadă din 2021, iar românii se află pe locul 6, după francezi şi germani, dar înaintea americanilor sau spaniolilor.

Tot la nivel european, rata de anulare a zborurilor din partea companiilor aeriene este de 4,19%, în lunile iunie şi iulie, aproape dublă faţă de cea consemnată în aprilie - mai, de 2,32%. Kiwi.com este una dintre cele mai importante companii tehnologice de călătorii, cu sediul în Cehia şi cu peste 1.500 de angajaţi la nivel global.

Platforma înregistrează zilnic două miliarde de verificări ale costurilor, analizând 95% din informaţiile globale de zboruri pentru a oferi clienţilor opţiuni de rute şi costuri pe care alte motoare de căutare nu le găsesc, potrivit Agerpres.

24 de zboruri anulate și aproape 800 au avut întârzieri, pe Otopeni

 

Peste 760 de zboruri au fost afectate de întârzieri mai mari de 30 de minute pe Aeroportul Henri Coandă în săptămâna 21-27 iulie 2022, în timp ce 24 de zboruri au fost anulate, potrivit Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.

'În intervalul 21-27 iulie 2022, pe Aeroportul Henri Coandă, un număr de 768 de zboruri (aterizări şi decolări) au înregistrat întârzieri mai mari de 30 minute, cu o creştere de 55 de zboruri afectate de întârzieri faţă de săptămâna anterioară. Numărul întârzierilor corespunde, în general, cotei de piaţă a companiilor aeriene pe AIHCB, astfel încât cele mai multe zboruri întârziate s-au înregistrat la Wizz Air (245 de zboruri), Tarom (136 de zboruri), Blue Air (138 de zboruri) şi Ryan Air (103)', precizează sursa Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti într-un comunicat citat de Agerpres.

În acelaşi interval de referinţă, un număr de 24 de zboruri au fost anulate de către companiile aeriene, 4 de la Wizz Air, unul de la Ryanair şi 19 anulări de la alte companii aeriene.

În intervalul 21-27 iulie, pe AIHCB au fost operate 2.380 de zboruri (2181 regulate şi 79 neregulate), astfel încât numărul zborurilor care au consemnat întârzieri este de peste 30%. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0