Premierul Ludovic Orban - vizită oficială în Franţa, Germania şi Israel. Care este scopul vizitelor

Andreea Cosma |
Data publicării:
gov.ro
gov.ro

Premierul Ludovic Orban a anunţat, joi, că are stabilită o vizită oficială în Franţa, la sfârşitul lunii octombrie, împreună cu mai mulţi miniştri, iar în prima parte a lunii noiembrie are programată o vizită în Israel.

Orban a precizat că la sfârşitul lunii noiembrie va avea o vizită şi în Germania, dar programul nu a fost deocamdată convenit oficial.

"Am stabilită o vizită oficială în Franţa la sfârşitul lui octombrie. Avem câteva puncte în discuţie în cadrul acestei vizite oficiale, principalul punct este semnarea foii de parcurs privind Parteneriatul strategic dintre Franţa şi România. De asemenea, abordăm o serie de alte probleme concrete. Voi fi însoţit, cel mai probabil, de ministrul de Externe, de ministrul Economiei, de ministrul Agriculturii şi de ministrul Apărării, întrucât sunt şi chestiuni care ţin de colaborarea în domeniul militar. De asemenea, voi avea o vizită oficială în Israel, în prima parte a lunii noiembrie. A existat şi eventualitatea de a mă deplasa în vizită oficială în Statele Unite ale Americii", a precizat Orban, la videoconferinţa "RoInvest".

Premierul a menţionat că va merge şi în Germania, dar programul vizitei nu este încă stabilit.

"Voi merge şi în Germania, dar încă nu am programul vizitei fixat. Voi participa la Conferinţa de la Berlin. Acum suntem în curs de discutare a detaliilor întâlnirilor relaţiilor bilaterale, încă nu este un program convenit oficial, dar voi fi prezent în Germania în a doua parte a lunii noiembrie şi e normal să fiu, mai ales în timpul preşedinţiei germane a Consiliului Uniunii Europene", a adăugat Orban. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel