PNL: „PSD depășește orice limită prin mizeria de a insinua acuzații de tortură la adresa medicilor”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Liberalii au cerut, joi, demisia adjunctului Avocatului Poporului, raluca Alexandru, susținută de PSD, apreciind drept „revoltătoare” campania împotriva personalului medical care tratează pacienți infectați cu noul coronavirus, care „insinuează că ar fi posibil să săvârșească acte de tortură”.

„Considerăm revoltătoare și dincolo de orice imaginație tentativa PSD de a declanșa o campanie împotriva personalului medical care tratează pacienți infectați cu noul conoronavirus (COVID-19), insinuând că ar fi posibil să săvârșească acte de tortură.

Solicităm demiterea din funcție a Ecaterinei Raluca Alexandru, adjunct al Avocatului Poporului, persoană care a deținut calitatea de membru al PSD și a fost susținută în funcții publice de PSD, inclusiv pentru această poziție pe care o ocupă în prezent”, se arată într-un comunicat de presă al PNL.

 

PNL: „Este un act de intimidare”

 

Potrivit liberalilor, faptul că această persoană a declanșat o amplă acțiune de monitorizare a spitalelor care tratează pacienți COVID, solicitând afișarea în cadrul instituțiilor sanitare a unor înștiințări referitoare la faptul că se află sub monitorizare cu privire la acte de tortură, arată deturnarea cu consecințe deosebit de grave a unei instituții care nu ar trebui să fie parte a jocului politic.

„Un astfel de atac, care vine să cultive curente de opinie din registrul teoriei conspirației, este imperios să fie dezavuat din capul locului în mod neechivoc. În primul rând, este o cruntă nedreptate săvârșită împotriva cadrelor medicale din Linia 1, care în această perioadă au făcut eforturi supraomenești pentru a salva vieți. Este un act de intimidare împotriva celor care și-au pus viața lor în pericol, dar și a familiilor lor, este o presiune incredibilă împotriva unor persoane care s-au sacrificat pentru a ajunge cu bine în acest moment al crizei sanitare. Este un lucru de neacceptat și pentru care nu există nicio justificare rațională. De altfel, instituția Avocatului Poporului nu se află la prima tentativă de zădărnicire a eforturilor autorităților de a limita răspândirea noului coronavirus, acționând pentru limitarea instrumentelor și capacității de răspuns”, se mai arată în comunicat.

 

Mandatul de mecanism național de prevenție a torturii

 

Partidul Național Liberal a solicitat o delimitare clară a tuturor celorlalte partide parlamentare față de astfel de practici „care nu au nicio legătură cu servirea interesului public sau cu apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor”.

Renate Weber a declarat, joi, că Avocatul Poporului își poate exercita atribuțiile privind prevenirea torturii inclusiv în sistemul de sănătate, după ce mai multe spitale Covid au fost notificate că sunt monitorizate prin mandatul de mecanism național de prevenție a torturii.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel