Orban: Ne angajăm răspunderea pentru ABROGAREA tuturor prevederilor catastrofale din OUG 114

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Ludovic Orban a anunțat că Guvernul își va asuma răspunderea pentru a abroga toate prevederile din ordonanța de urgență 114. Premierul a precizat că această măsură nu va fi luată acum, nici în ședința de marți a Executivului, ci în perioada următoare.

"Tot conform discuțiilor pe care le-am avut, ne vom angaja răspunderea pentru abrogarea tuturor prevederilor catastrofale pentru economia românească, care au fost cuprinse în ordonanță de urgență 114. Am tras nădejde că putem în dezbaterea parlamentară, știți că ordonanță se află în dezbatere în Camera Deputaților. Vom putea să abrogăm toate acele prevederi care au provocat, după părerea mea, prejudicii inestimabile economiei românești, nu știu dacă vom putea face acest lucru, dimpotrivă din veștile pe care le primesc de la Parlament, din diferite comisii, se pare că unii chiar vor să înrăutățească prevederile din ordonanță de urgență 114", a declarat Ludovic Orban.

Șeful Executivului a adăugat că în comisiile parlamentare sunt discuții să fie mărit plafonul pentru Fondul de Dezvoltare și Investiții la 15 miliarde.

"Ultima ispravă de care am auzit este aceea a măririi plafonului pentru fantomaticul Fond de Dezvoltare și Investiții la 15 miliarde. Este ceva de noapte minții, nu va puteți imagina. Deci, că atare, suntem obligați, după opinia mea, dacă vrem într-adevăr să repunem cât de cât lucrurile în normalitate și să încetăm efectele prevederilor ordonanței de urgență 114 asupra economiei, va trebui și ne vom angaja răspunderea, cu siguranță, într-o ședința ulterioară. Nu în ședința de marți, ci în următoarea ședința de Guvern, astfel încât să declanșăm procedura de angajare a răspunderii și pentru abrogarea prevederile nocive din cadrul ordonanței de urgență 114", a conchis Orban.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel