Opoziția, SOLICITARE pentru Viorica Dăncilă. Vor DEMITEREA

Preşedintele PNL Ludovic Orban a cerut, luni, premierului Viorica Dăncilă, să îl demită de urgenţă pe preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu şi pe ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea. Orban a atras atenţia cu privire la criza care se profilează cu privire la funcţionarea autorităţilor.

" Îi solicităm premierului Dăncilă să îl demită de urgenţă pe preşedintele CNAS, pe domnul Vulcănescu, nu poate să ceară public demisia pentru că atât numire, cât şi demiterea preşedintelui CNAS sunt făcute de prim ministru şi îi readuc aminte pe această cale că domul Vulcănescu este în pixul domniei sale, cum le palce să zică PSD-iştilor şi dacă nu semnează decizia de premier de demitere înseamnă că este de acord cu gravele disfuncţionalităţi din sistemul de sănătate care sunt provocate de incompetenţa acestui preşedinte al CNAS. Cred că şi pe doamna Pintea ar trebui să o trimită înapoi la Baia Mare după declaraţiile domniei sale că nu poate să ia o decizie legată de demiterea preşedintelui CNAS în condiţiile evidente în care sistemul de sănătate este pus în paranteză", a declarant Ludovic Orban

De asemenea, liderul liberal a vorbit despre o eventuală criză de funcţionare a autorităţilor locale.

"Se profilează o criză de o gravitate extremă în ceea ce priveşte funcţionarea autorităţilor locale, în timp ce românii nu mai pot să utilizeze cardurile de sănătate de 22 de zile consecutiv, iar sistemul de sănătate nu poate să furnizeze în condiţii normale serviciile de asistenţă sanitară către cetăţenii români. Situaţia este extrem de gravă şi din acest motiv trebuie luate decizii", a mai adaugat acesta.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, vineri, la Bistriţa, întrebată ce va face dacă preşedintele CNAS nu va demisiona, aşa cum i-a cerut după ce purtătorul de cuvânt a spus că „oamenii mor şi cu un sistem şi fără un sistem", că „nu este opţional": „Dacă nu îşi dă demisia, îl vom demite".

Declaraţiile au fost lansate în contextul blocajului de peste două săptămâni al sistemului informatic al cardurilor de sănătate. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat, pe 10 iulie, că platforma informatică a asigurărilor de sănătate este indisponibilă, astfel că toate serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale se acordă în regim off-line, conform Mediafax.ro.

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

diaspora.n-nxt.26