Olguța Vasilescu răspunde în scandalul ”nuntă în Post”

StiriDiaspora Team |
Data publicării:
Liviu Dragnea - Olguta Vasilescu si Claudiu Manda
Liviu Dragnea - Olguta Vasilescu si Claudiu Manda

Lia Olguța Vasilescu și Claudiu Manda au făcut  petrecerea mare cu 500 de invitați, după ce luna trecută s-au căsătorit civil și religios. Ea l-a contrazis pe Ludovic Orban care a declarat că  PSD ”se băteau cu cărămida în piept că ei fac referendumul pentru familie”, dar petrec în Postul Paștelui.

 

”Mi se pare mai mult decât penibil ca președinte de partid să vorbești despre nunta a doi parlamentari din partidul advers cu aceeași tonalitate cu care ne anunța în urmă cu niște ani cine este generalul. El minte cu nerușinare pentru noi cununia religioasă am făcut-o în 24 februarie, înainte să intrăm în post. Am întrebat dacă este vreo problemă să facem petrecea în post și ni s-a zis că nu este nicio problemă. Astăzi vedem un mesaj de ură împotriva unei familii care a încercat să țină evenimentul cât se poate de privat. Probabil că au rămas în pană de subiecte cei de la PNL și nu mai au ce să zică în campania electorală”, a declarat Lia Olguța Vasilescu, la Antena 3.

Ludovic Orban a criticat ipocrizia liderilor PSD care petrec în Postul Paștelui.

„Am deschis dimineață televizorul și nu mi-a venit să cred ce am văzut. Suntem în postul Paștelui, orice român credincios, care respectă tradiția, care își respectă semenii știe că în postul Paștelui nu se fac nunți. Ce credeți că am văzut la televizor? Toată ciuma roșie, toți cei care se băteau cu cărămida în piept că ei fac referendumul pentru familie, arătându-și ca niște farisei credința, dar nu în Dumnezeu, ci în idolul la care nu au voie să se închine, s-au dus și au sărbătorit la nuntă, sfidând pe toți românii care cred în Dumnezeu, care respectă tradiția bisericii și care țin în această perioadă postul Paștelui. Ăștia nici atei nu sunt, ci mai degrabă sunt păgâni și nu mai au voie să conducă România”, a spus Ludovic Orban, la Cluj.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel