OFICIAL. Opoziția a strâns 237 semnături pentru moțiune: „Guvernul va fi DEMIS!”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Președintele PNL Ludovic Orban a anunțat oficial, astăzi, că opoziția a adunat 237 de semnături pentru demiterea Guvernului condus de Viorica Dăncilă.

Liderul liberalilor a precizat că documentul va fi depus luni în Parlament și s-a arătat convins că oțiunea de cenzură va fi adoptată.

„Guvernul, după opinia mea, va fi demis. În momentul de față, atât din numărul de semnături, cât și din toate discuțiile pe care le-am avut - pentru că trebuie să știți că în afară de cei 237 de semnatari există posibilitatea ca foarte mulți, chiar dacă n-au semnat până la urmă moțiunea, să voteze în favoarea moțiunii.

Din punctul meu de vedere există toate șansele ca această moțiune de cenzură să fie adoptată și Viorica Dăncilă să se întoarcă ca simplu cetățean”, a spus Orban.

Președintele PNL a explicat că, dacă moțiunea va fi adoptată iar Guvernul Dăncilă va fi demis, pasul următor va fi ca șeful statului să convoace consultări la Palatul Cotroceni pentru formarea unui nou Guvern.

„Oricum, important este să treacă moțiunea de cenzură și să punem punct acestei guvernări nenorocite care face un rău imens României. Ulterior, în conformitate cu prevederile constituționale, președintele României va declanșa consultările și în cadrul acestor consultări, dacă mai există diferențe de opinie, vom căuta să găsim o soluție care să facă bine României”, a mai spus Orban, potrivit Știrile PRO TV.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel