Oana Stănciulescu: Să nu se confunde Ateneul Român cu Jilava

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Jurnalista Oana Stănciulescu consideră că la Ateneul Român au fost joi seara două lumi - cea a politicienilor europeni și cea dâmbovițeană, care nu mai are legătură cu politica, ci cu interesele.

„Ar trebui să îi întrebăm pe organizatori, pe Guvernul României. Ei au trimis invitațiile, după cum am văzut că excelența sa Dăncilă a invitat pe x și pe y, probabil că tot excelența sa l-a invitat și pe domnul Severin. Am mai văzut prin presă că ar fi o gafă, o greșeală de protocol. Eu nu cred asta. Eu cred că pur și simplu așa s-au gândit ei că astea sunt lucrurile cu care ne lăudăm noi și le arătăm. Dacă stai să te uiți, acolo la Ateneul Român au fost 2 lumi, una occidentală cu politicieni europeni care au știut să țină un discurs, care ne-au transmis mesajele pe care ni le transmis de ceva vreme, dar politicos, iar de cealaltă parte a fost o adunătură de inși care nu se mai pot numi politicieni pentru că eu cred că acum le este greu să găsească oameni fără probleme penale. Dacă stăm să ne uităm la lideri, de la conducerea Parlamentului, la Guvern sunt enorm de mulți cu dosare. Trecutul, prezentul și probabil viitorul României în ceea ce privește leadership-ul este cu dosarele. Nu zic că la Ateneu era ca la Jilava, că dacă intra cineva putea să zică că a greșit ușa, dar totuși sunt foarte mulți demnitari. Tot aud retorica aceasta că și în străinătate sunt care au probleme cu dosarele, de exemplu Tăriceanu care a uitat de protocol și a ținut un discurs în engleză și nu română, ne dădea exemple de corupție comercială despre niște bănci și companii, dar nu a dat niciun exemplu de deminitar, de președinte de Senat și de Camera Deputaților. Manipularea aceasta merge la noi, dar nu cred că merge la oamenii aceia care așa cum ai văzut au știut să își respecte funcția, să ne respecte și pe noi care au demonstrat că nu confundă poporul cu conducătorii vremelnici”, a subliniat analista politică pentru psnews.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel