O ţară UE anunţă prelungirea restricţiilor pentru a evita "al treilea val" de infectări

Andreea Cosma |
Data publicării:

Autorităţile poloneze se pregătesc pentru o prelungire a restricţiilor antiepidemice până cel puţin pe 17 ianuarie, pentru a evita un ''al treilea val'' de COVID-19, relatează luni agenţia EFE.

Anunţul a fost făcut de ministrul polonez al sănătăţii, Adam Niedzielski, care a spus că va recomanda extinderea restricţiilor ''pentru ca să rămânem acasă în timpul vacanţelor de iarnă şi să le petrecem în siguranţă, astfel încât să evităm un al treilea val''.

În ultimele 24 de ore în Polonia (ţară cu circa 38 de milioane de locuitori) s-au înregistrat 96 de noi decese şi 4.896 de noi cazuri de COVID-19. Ministrul Niedzielski a mai spus că rata de scădere a noilor cazuri de infectare s-a atenuat faţă de a doua parte a lunii noiembrie, motiv pentru care va recomanda prelungirea restricţiilor.

 

Polonia pregăteşte prelungirea restricţiilor



O decizie va fi luată de echipa de gestionare a crizei sanitare, condusă de premierul Mateusz Morawiecki. ''I-am prezentat (premierului) o prognoză în care, din nefericire, spectrul unui al treilea val este foarte real. Avem în prezent circa 10.000 de infecţii pe zi, prin urmare, dacă al treilea val începe de la acest nivel, ne putem aştepta la o puternică escaladare şi la o presiune asupra sistemului sanitar'', a explicat ministrul polonez al sănătăţii.

Conform restricţiilor antiepidemice, în vigoare deocamdată până pe 27 decembrie, restaurantele, cafenelele, cinematografele şi teatrele sunt închise, învăţământul se desfăşoară online, reuniunile sunt limitate la 5 persoane, minorii cu vârste sub 16 ani pot ieşi din casă numai însoţiţi de adulţi, în timp ce persoanelor cu vârste de peste 70 de ani li se recomandă să nu iasă deloc. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel