Industria restaurantelor din Italia traversează o criză profundă de personal, însă adevăratele cauze nu țin de lipsa de interes a tinerilor, ci de condițiile de muncă tot mai greu de acceptat. Mărturiile venite din interiorul sectorului scot la iveală o realitate marcată de salarii mizere, contracte precare și lipsa de respect față de angajați.
Bucătarul-șef Marco Marinelli, întors în Puglia după două decenii petrecute în străinătate, a descris pentru publicația Fanpage.it șocul revenirii pe piața muncii din Italia. „Am o soție și o fiică mică și încerc să găsesc un loc de muncă aici, dar ofertele sunt jignitoare: 1.800 de euro pentru 12 ore pe zi, adică puțin peste șapte euro pe oră. Iar în unele cazuri, mi s-au propus 100 de euro pentru ture de peste 12 ore. Evident, am refuzat”, povestește bucătarul.
Marinelli a intrat în branșă la 16 ani, a trecut prin sezonieri extenuante pe litoral și la munte, dar a înțeles diferența abia lucrând peste hotare. „În străinătate ești respectat și plătit corect, chiar și ca tânăr aflat la început. În Italia, în schimb, sacrificiul nu e recunoscut: zile libere inexistente, cazări insalubre, salarii la negru. Iar când antreprenorii se plâng că nu găsesc personal, uită să spună adevărul: oamenii nu mai acceptă să fie exploatați.”
„De aceea”, repetă el, „mă face să râd când îl văd pe antreprenor la televizor vorbind despre dificultatea de a găsi lucrători sau ținând prelegeri tinerilor. Toți se laudă cu originile umile și vorbesc despre sacrificiu, dar eu spun că nu știu nimic despre asta. Se plâng, dar nu pun întrebări: o viață întreagă, lucrătorii din aceste sectoare au fost exploatați, neplătiți sau plătiți cu întârziere. La ce se așteaptă să se întâmple? Ce ar trebui să-i spunem băncii când trebuie să plătim ipoteca? Aș porni de la această conștientizare.”
Abuzurile din domeniu au devenit "normalitate"
Un alt semnal de alarmă vine de la Viola, o lucrătoare din Rimini, care a trimis redacției o scrisoare după 17 ani în sector. Ea confirmă că abuzurile au devenit „normale” în ochii multora: „Am avut contracte făcute la limită, ore trecute pe hârtie care nu corespundeau cu realitatea și salarii de 2,35 euro pe oră. Am văzut hărțuire, mobbing, presiune constantă. Zâmbești și alergi chiar și când ai febră sau un deget rupt, pentru că altfel riști să fii etichetat ca ‘problemă’ pentru companie.”
Pentru mulți dintre cei care au lucrat ani în șir în restaurante sau hoteluri, problema nu este pasiunea – pe care o au din plin – ci lipsa unei minime recunoașteri a sacrificiilor. „Nu e doar o meserie, e un stil de viață. Renunți la vacanțe, la timpul cu familia, la viața personală. Iar singurul lucru pe care îl ceri în schimb este un salariu decent și condiții de muncă umane”, spune Marinelli, potrivit sursei citate.
În timp ce patronii de restaurante continuă să invoce lipsa de forță de muncă, vocile din interiorul industriei devin tot mai ferme: oamenii nu fug de muncă, ci de exploatare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
