O mare companie franceză anunță că angajează 300 de oameni în România

Narcis Popa |
Data actualizării: | Data publicării:

Compania Michelin România, parte a grupului francez Michelin, vrea să recruteze în acest an peste 300 de oameni pentru toate activităţile gestionate pe plan local.

În prezent, 940 de oameni lucrează la sediul companiei din Bucureşti şi peste 3.500 de persoane sunt angajate în cadrul celor trei fabrici pe care compania franceză le deţine pe piaţa locală, două la Zalău (judeţul Sălaj) şi una în Floreşti (judeţul Prahova), potrivit Ziarului Financiar.

În 2019, Michelin România a recrutat peste 200 de persoane pentru activităţile desfăşurate la sediul din Bucureşti (marketing şi vânzări, shared services) şi aproape 500 de operatori în producţie şi 70 de ingineri.

Începând cu 2014, în Bucureşti s-au pus bazele unui centru de servicii pentru Michelin în Europa, responsabil pentru gestionarea operaţiunilor de achiziţii, contabilitate, control de gestiune, administrarea proceselor de vânzare, logistică şi resurse umane.

În plus, începând din 2018, Bucureştiul este sediul regiunii Europa Centrală, de unde compania coordonează activitatea comercială, industrială şi serviciile suport pentru 20 de ţări din Europa Centrală.

Michelin România a realizat în 2018 o cifră de afaceri de 3,076 mld. lei (661,6 mil. euro), în creştere cu 20% faţă de anul anterior, potrivit Ziarului Financiar.

În prezent Michelin deţine în România trei fabrici, două la Zalău, una de cord metalic şi o a doua pentru anvelope de camion şi utilaje, şi încă una la Floreşti, unde produce exclusiv anvelope pentru autoturisme, relatează Mediafax.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel