Noi GAFE marca Dăncilă, în prezența președintelui. Premierul a lovit de două ori, și la Guvern și la Parlament

dancila
PremierulDăncilă nu se dezmite. Deși liderii PSD susțin la unison ce mari patrioți sunt, dovedesc în fiecare zi că nu stăpânesc limba română, așa cum, de această dată, s-a întâmplat cu primul ministru al României.

Premierul a gafat de două ori într-o singură zi, odată la ședința de guvern prezidată de președintele Klaus Iohannis, a doua oară de la tribuna Parlamentului, acolo unde se vota moțiunea de cenzură împotriva guvernului pe care îl conduce.

La Palatul Victoria, Dăncilă a spus, despre proiectele care vor fi abordate în viitor de Guvern, că acestea vor fi lămurite într-o ”ședință anterioară”.

Dăncilă a lovit și la Parlament.

"Nu aș vrea să mă cobor la nivelul dumneavoastră și să vă răspund la toate afirmațiile. În rest, nu este greu, dar credeți-mă, că niciun român i-ar fi rușine să vă răspundă, cu atât mai puțin premierul României.", a spus Dăncilă răspunzându-i lui Florin Roman, de la PNL.

Alte știri de interes
x close