Nigeria. Turiști RĂPIȚI într-un hotel. Două persoane, dintre care o britanică, UCISE

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Două persoane, dintre care o britanică care lucra în domeniul umanitar, au fost împuşcate şi patru turişti au fost răpiţi de bărbaţi înarmaţi într-un hotel din nordul Nigeriei, potrivit unui anunţ al poliţiei, transmite AFP.

Agresorii au atacat vineri seara Kajuru Castle Resort, situat într-o zonă muntoasă, la 60 km sud-est de oraşul Kaduna, potrivit purtătorului de cuvânt al statului Kaduna, Yakubu Sabo.

Faye Mooney, angajată a ONG-ului umanitar internaţional Mercy Corps, a fost ucisă de pe un deal de către răpitori, care nu au reuşit să pătrundă în hotel, aşa cum îşi propuseseră. Faye sosise de la Lagos, în calitate de turist, şi participa la o petrecere când a avut loc incidentul.

„Faye era o specialistă devotată, pasionată de comunicare şi educaţie”, care lucra de aproape doi ani pentru Mercy Corps, se arată într-un comunicat al ONG-ului.

Un nigerian, care o însoţea pe britanică, este cea de-a doua persoană ucisă.

Un grup de 13 turişti tocmai sosiseră la hotel venind din capitala economică a ţării, Lagos, a precizat purtătorul de cuvânt al poliţiei.

La Kaduna şi în întreaga regiune de nord-vest a Nigeriei, răpirile pentru obţinerea de recompense au devenit o ameninţare în creştere, asemenea drumului spre capitala Abuja, unde atacurile armate s-au înmulţit. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel