Nicolicea, propus ministru al Justiției. Dragnea: Să REZOLVE blocajele !

Narcis Popa |
Data publicării:

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri că Eugen Nicolicea, propus să preia portofoliul de la Justiţie, trebuie să rezolve blocajele din minister, precizând că acesta nu are sarcina de a se ocupa de ordonanţele de urgenţă pe Codurile penale, având în vedere că s-a intrat pe procedură parlamentară.

Întrebat dacă noul ministru are ca sarcină de la partid ordonanţele de urgenţă pe Justiţie, Dragnea a răspuns: "Nu. Nu mai e cazul, pentru că a început procedura parlamentară pentru cele două legi".

"Noul ministru al Justiţiei, dacă va fi numit de către preşedintele Iohannis, în primul rând trebuie să rezolve blocajele din Ministerul Justiţiei cu privire la avizarea sau iniţierea unor acte normative care ţin de aplicarea programului de guvernare. Că aceste blocaje au fost din cauza domnului Toader sau nu, nu avem de unde să ştim, important este efectul. Ăsta este primul lucru care i s-a cerut domnului Nicolicea şi al doilea rând să facă ceea ce face orice ministru al Justiţiei din România - să se ocupe de starea bună a Justiţiei", a spus Dragnea, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel