Nice l-a transferat pe fotbalistul Rareș Ilie pentru 5 milioane de euro 

Bogdan Bolojan / 15 iul 2022, 20:45

Fotbalistul Rareş Ilie a declarat, vineri, la plecarea în Franţa, că a fost şocat când a aflat de la tatăl său că urmează să se transfere de la Rapid la echipa OGC Nice, în acel moment fiind concentrat pe meciul cu CFR Cluj din prima etapă a Superligii.

"Chiar nu mă aşteptam să vină acest transfer. Eu nici nu am ştiut, eram concentrat pe ceea ce trebuia să fac la Rapid. Am aflat de curând de la tatăl meu, pentru că el se ocupă. A fost un şoc când am aflat de oferta de la Nice. Eram cu Drăghia şi cu Săpunaru în maşină, ei ştiau şi râdeau amândoi de mine. A fost un şoc, nici nu ştiam cum să reacţionez. Tata m-a sunat şi mi-a spus că trebuie să ne grăbim, pentru că urmează să plecăm. Eu ştiam de anumite discuţii, dar eram concentrat pentru că trebuia să jucăm cu CFR Cluj. Eu am aflat ieri. În momentul de faţă nu mă aşteptam să plătească cineva atât de mult pentru mine. Mă aşteptam ca la un moment dat să fie o sumă de transfer destul de mare, dar nu mă aşteptam vara aceasta", a afirmat Ilie pe Aeroportul Băneasa.

Rareș Ilie vrea să joace pentru PSG 



În vârstă de 19 ani, mijlocaşul nu consideră că este prea tânăr pentru a face faţă unui transfer în străinătate şi speră ca peste 5 ani să ajunge să joace pentru formaţii de top din Franţa precum PSG.

"Cumva m-am pregătit de această plecare, cred că sunt pregătit, dar vom vedea acolo. Eu mă duc să dovedesc. Nu cred că sunt prea tânăr. Sigur nu va fi uşor, dar pentru asta m-am apucat de fotbal. E normal ca lumea să aibă îndoieli legate de acest transfer, pentru că au fost atâtea exemple care nu au reuşit, jucători tineri care au plecat, dar eu m-am apucat de fotbal să joc în străinătate, nu puteam să joc în România la nesfârşit, merg acolo să îmi joc şansa. Clar, meciurile de acolo vor fi mult mai grele decât ce este aici în România, dar ce e mai frumos decât să întâlneşti fotbaliştii ăia? O să mă pregătesc şi sper să prind duelurile alea. Voi întâlni unii dintre cei mai buni fotbalişti din lume şi sper ca eu să fiu pe teren în meciurile acelea. Sper ca în cinci ani să mă vedeţi mai sus, poate la PSG. Totdeauna trebuie să îmi doresc cât mai mult. Deocamdată mă duc să îmi câştig locul, pentru că ştiu că nu îmi va fi uşor şi după aia voi ţinti cât mai sus", a spus jucătorul român.

Rareş Ilie a discutat despre transferul la Nice cu preşedintele clubului Rapid, Daniel Niculae, şi cu antrenorul Adrian Mutu, ambii evoluând în Franţa în cariera lor: "Cunosc nişte lucruri de bază din franceză, dar ştiu bine engleză şi voi învăţa şi franceză. Am citit câteva chestii despre Nisa şi despre oraş. Tata va sta cu mine primele şase luni. Am vorbit mult cu Adrian Mutu şi Daniel Nicolae în ultimele două zile despre acest transfer. Amândoi au încredere în mine şi mi-au spus să merg acolo pregătit, cu capul sus, pentru că asta mi-am dorit întotdeauna şi că nu am de ce să nu am încredere în mine".

5 milioane de euro pentru jucătorul român de 19 ani



De la foştii săi colegi de echipă Rareş Ilie aşteaptă să câştige campionatul şi să se bucure anul viitor împreună.

"Despărţirea de Rapid este emoţionantă, pentru că Rapid mi-a oferit în ultimii doi ani tot, am debutat la seniori, am marcat, am avut atâtea realizări cu echipa şi individuale şi le sunt complet recunoscător pentru asta. Îmi doresc de la ei să câştige toate meciurile, să ia campionatul, şi la finalul acestui an când mă întorc să mă bucur împreună cu ei pentru campionat", a mai spus Rareş Ilie.

Presa franceză a anunţat vineri că mijlocaşul Rareş Ilie este aşteptat pe Coasta de Azur, pentru a efectua vizita medicală şi a semna un contract cu echipa franceză OGC Nice.

În vârstă de 19 ani, Rareş Ilie vine după un sezon complet alături de Rapid, pe parcursul căruia a marcat 6 goluri şi a oferit 10 pase decisive.

Conform presei din Hexagon, OGC Nice a făcut o ofertă de cinci milioane de euro pentru a-şi asigura serviciile tânărului jucător român.

După semnarea contractului, Rareş Ilie urmează să se alăture noilor săi coechipieri de la OGC Nice, aflaţi în cantonament în Portugalia, relatează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

12 aug 2022, 23:01 in Știri
Actrița Anna Heche a murit 
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0