„Moșul Duracell“. Medalia de Aur și titlul de Campion Mondial pentru un septuagenar român, la o competiție din Portugalia

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
Petru Andrei Condurache - „Moșul Duracell“
Petru Andrei Condurache - „Moșul Duracell“

Petru Andrei Condurache nu a făcut atletism de performanță pe parcursul vieții, dar s-a apucat de alergare pentru îmbunătățirea sănătății. La finele săptămânii trecute, el a obținut medalia de aur la Maratonul de Funchal, desfășurat la Madeira, Portugalia, la categoria 70+.

Petru Andrei Condurache, din localitatea constănțeană Valu lui Traian a lăsat o impresie deosebită în Portugalia, la Medira, acolo unde a avut loc Maratonul Funchal. A câștigat Medalia de Aur și Titlul de Campion Mondial la proba pe echipe, categoria M70+.

Performanța lui Petru Andrei Condurache este cu atât mai impresionantă cu cât el nu a făcut atletism de performanță pe parcursul vieții, ci doar s-a apucat de alergare pentru îmbunătățirea sănătății. Evoluția lui a fost o surpriză pentru toată lumea.  Sportivul a împlinit luna trecută 72 de ani.

Cine și-ar fi închipuit, când soțul meu, proaspăt ieșit la pensie după o viață de muncă la birou, s-a apucat de alergat pentru îmbunătățirea sănătății, că va ajunge sa fie selecționat sa reprezinte România la campionatele europene și că i se va cânta Imnul Național? Nimeni! Nici măcar el. Medalie de aur și titlul de Campion European la proba pe echipe, categoria M70+. Bravooooo moșule! Suntem foarte mândri de tine!“, a scris Camelia Condurache, soția atletului, pe pagina sa de Facebook.

„Moșul Duracell“. Medalia de Aur și titlul de Campion Mondial pentru un septuagenar român, la o competiție din Portugalia

 

Sportivul amator nu este însă la prima performanță. La ediția din 2021 a Campionatului Balcanic, care s-a disputat în în Albania, la Korce, Petru Andrei Condurache a cucerit șase medalii (cinci de aur și una de argint), fiind atletul cel mai medaliat cu aur din delegația României la întrecere! Evoluția lui a fost atunci o surpriză pentru toată lumea.

Vara trecută, atletul veteran Petru - Andrei Condurache a devenit campion național la alergare montană. Sportivul a încheiat atunci primul cursa de 12 kilometri, cu o diferență de nivel de 550 de metri.  

Petru - Andrei Condurache este poreclit „Moș Duracell“, pentru vitalitatea sa și pentru faptul că, oricât ar alerga, nu-l lasă puterile!

„«Când îţi doreşti un lucru, tot Universul conspiră la realizarea lui», spunea Paulo Coelho și știa ce spune. Altfel, cum ar fi reușit un amator, care nu a făcut niciodată sport de performanță, ci doar s-a apucat să facă mișcare pentru a-și îmbunătăți starea de sănătate, să cucerească cinci titluri de campion balcanic la Balcaniada Masters, ce s-a desfășurat la Korce, în Albania? Cinci medalii de aur și una de argint au ajuns în România, aduse de soțul meu, «moșul Duracell», cum a fost poreclit de «aripa tânără» din echipa României. A fost atletul cel mai medaliat cu aur din echipa ce a reprezentat România la această competiție. Bravo, «moșule»! Suntem cu toții foarte mândri de tine! PS: mare păcat că medaliile sunt doar suflate cu aur. Dacă erau cu adevărat din aur, România putea spune că ai pus și tu umărul la aducerea tezaurului în țară. Următoarele obiective, cu ajutorul lui Dumnezeu, sunt Campionatele Europene și doborârea recordurilor“, a fost mesajul soției lui Petru Andrei Condurache la o competiție anterioară

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel