Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu, a declarat că discuţia privind pensiile magistraţilor va fi închisă miercuri, menţionând că, în opinia sa şi a colegilor, este "inacceptabil" ce au cerut reprezentanţii acestora şi speră să se ajungă la o variantă comună.
"Am stabilit aseară că, până la finalul zilei, până mâine, o să avem o soluţie agreată de toţi partenerii din coaliţie şi o să mergem cu ea mai departe. Până la finalul zilei vom discuta între noi, vom vedea unde ne putem întâlni, cumva ascultându-i şi pe magistraţi, au mai fost discuţii, înţeleg, pe parcursul zilei şi vor mai fi, şi vom avea o soluţie cu care trebuie să mergem mai departe. Dânşii la discuţia aceea de săptămâna trecută au vrut mult mai mult, de fapt, au venit: hai să discutăm, dar au vrut mult mai mult. În opinia mea şi a colegilor mei, este inacceptabil ce au cerut şi vom vedea dacă putem să ne întâlnim la o variantă comună", a afirmat Moşteanu, la Parlament.
El a adăugat că miercuri va fi o decizie în coaliţie pe acest pachet de măsuri.
"Au fost discuţii, nu ştiu dacă a vorbit preşedintele. Eu aştept să mă văd pe finalul zilei cu premierul, voi vorbi şi cu ceilalţi lideri din coaliţie să vedem, punând cap la cap informaţiile, unde am ajuns şi mâine vom avea o decizie de coaliţie pe acest pachet. Asta s-a stabilit ieri - miercuri închidem discuţia", a transmis reprezentantul USR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

