Monica Tatoiu: Am predat cea mai împuțită materie. Învățam elevii matematica cu Poker și zaruri

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Monica Tatoiu a fost timp de 15 ani profesoară de matematică. Ea a povestit într-un podcast cum a reușit să le capteze interesul elevilor săi, prin metode mai mult sau mai puțin didactice.

Monica Tatoiu a absolvit Facultatea de Matematică și a profesat mai bine de 15 ani în domeniu. A devenit doctor în matematică la Universitatea din Iași, în 1990. După ce a plecat de la catedră, s-a apucat de afaceri, domeniu unde a excelat.

Am predat cea mai împuțită materie, matematica. Te duci în fața unei clase, în care pe ăla îi doare în cot de teorema lui Thales, că nu înțelege la ce-i folosește. L-am avut și pe frate-meu, el era cu fotbalul, cu sportul, cu astea, nu îl interesa pe el ecuații diferențiale. A avut meditatori până în anul 5 de facultate“,  a povestit fosta profesoară de matematică într-un podcast.

Monica Tatoiu: Am predat cea mai împuțită materie. Învățam elevii matematica cu Poker și zaruri 

 

A ajuns apoi să predea la un liceu cu profil uman, unde elevii erau mai preocupați de materiile la care dădeau admitere, decât de materia sa.

Am predat la uman, la ăia de se pregăteau să dea la medicină. Nu aveau nicio treabă ei cu materia la matematică. Și atunci, ca să îi ții în clasă, i-am învățat: cu zaruri, cu poker, cu nu știu ce - probabilități. Care e probabilitatea să dai 6-6 în trei aruncări? că e matematică... Care e probabilitatea să dai un 6 la o aruncare? 1/6. O posibilitate din 6 fețe. Dacă sunt 2 zaruri, e alt 1/6, că e de două ori 1/6. Adică 1/36 la o aruncare să iasă 6-6“, a explicat Monica Tatoiu.

Reacțiile la afirmațiile sale nu au întârziat să apară.

„Crecă nu s-a gândit nimeni până acu care-i probabilitatea să dea 6-6. Maxim sufla în zaruri să-i dea cu Har divin“;

„Bă, eu nu o am deloc cu matematica, am numai 3 și 4, dar această femeie chiar m-a făcut să înțeleg + că știe să explice foarte bine“;

„Încă aștept să văd când o să îmi folosească Pitagora și ecuația de gradul 2 în viață“.

@podcastnefiltrat Podcast Tare de Tot ⭐ Monica Tatoiu #romania #fyp #mate ♬ sunet original - Podcast Nefiltrat

Monica Tatoiu: „Pe ăla îi doare în cot de teorema lui Thales, că nu înțelege la ce-i folosește“

 

Fire muncitoare și independentă, Monica Tatoiu a început să muncească de la 16 ani. După ce a renunțat la catedră, în perioada 1995-2009, a condus afacerea de succes în cadrul companiei Oriflame, investind alături de soțul ei, Victor Tatoiu, suma de 300.000 de euro, pe care a recuperat-o în doar șase luni. A crescut businessul până la 33 de milioane de euro! Acum, are o avere estimată la aproximativ 7,5 milioane de euro, fiind și proprietara unei case de 633 mp, a unui teren de 2.590 mp, ambele valorând aproximativ două milioane de euro, plus acțiunile deținute la compania de cosmetice cu sediul la Stockholm.

Monica Tatoiu, una din cele mai prospere femei de afaceri din România, este cunoscută publicului larg pentru stilul său relaxat și pentru mesaje controversate transmise. Într-o intervenție la Antena 3, ea a afirmat că „Copiii plătesc pentru păcatele mamelor. Pe urmă se întreabă de ce a pățit ceva rău copilul”. Mai multe despre acest subiect, citiți în continuare AICI.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel