Miting „Toţi pentru Europa” în Piaţa Victoriei

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Astăzi Comunitatea Declic organizează începând cu ora 18.00, în Piața Victoriei, manifestaţia „Toţi pentru Europa” , pentru a motiva cetăţenili să iasă la vot pe 26 mai.

Cu această ocazie vor concerta trupele Vama, Omul cu şobolani, Taxi şi Emil. Corul Sound Choir va intona imnul Uniunii Europene, iar Funkoteca va anima atmosfera în Piaţă. Toţi artiştii participă la eveniment pro bono, transmite Agerpres.

De la ora 19.40, un număr de 4.000 de membri ai comunităţii Declic vor face o coregrafie specială, realizând o inimă albă, pe fundal albastru, pentru a transmite mesajul „România iubeşte Europa”.

Vor urca pe scenă personalităţi pentru a transmite un mesaj de mobilizare la vot: filosoful Mihai Şora, artistul Tudor Chirilă, actorii Marius Manole şi Mihai Călin, jurnalistul Moise Guran, Carmen Uscatu şi Oana Gheorghiu de la Asociaţia „Dăruieşte Viaţă”.

„Ieşim pentru a le spune celor ce încă nu s-au decis să participe la alegeri că de votul lor depinde nu doar viitorul României, ci şi al Europei. Manifestăm pentru a încuraja tinerii să iasă la vot. Nu dăm culoare politică manifestaţiei, însă îi dăm spirit european”, a declarat directorul executiv al Declic, Tudor Brădăţan.

Foto: Facebook Declic

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel