Ministrul MAI Marcel Vela, despre raportul protestului 10 august: „Poate grăbi ancheta”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
gov.ro
gov.ro

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat că raportul privind protestul din 10 august 2018, desecretizat astăzi, poate ajuta și grăbi ancheta procurorilor DIICOT care instrumentează dosarul violențelor din Piața Victoriei.

„Faptul că nu a fost desecretizat a fost un impediment major într-o cercetare penală, unde și cel care acuză și cel care se apară, are dreptul să dețină toate informațiile declasificate, pentru că cele clasificate nu pot fi folosite în rechizitoriu și în procesul penal. În altă ordine de idei, cei care acum sunt cunoscuți și de către factorii responsabili ca persoane cu grade, cu funcții politice sau militare, au greșit vor avea câteva întrebări în viitor vizavi de viitorul lor în acest minister", a declarat ministrul de Interne, la Digi24.

Potrivit lui Marcel Vela, raportul desecretizat poate fi relevant pentru procurorii DIICOT care instrumentează dosarul 10 august 2018.

„O poate grăbi, poate ajuta ancheta. Și în mod esențial poate da dreptul celor acuzați să se apere. (...) El va grăbi tot ce ține de procesul penal. Este esențial ca raportul să fi fost desecretizat. Evident că suntem la dispoziția DIICOT, pentru a ajuta și cu alte documente pe care le solicită în mod particular și special, legate de această anchetă", mai precizează ministrul, potrivit Mediafax.

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat joi că a fost declasificat raportul privind protestul din 10 august 2018 și a fost transmis către DIICOT, unde este deschis un dosar penal.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel