Ministerul Economiei a demis 21 de administratori speciali din cadrul unor companii de stat, după ce aceștia nu au reușit să prezinte rapoarte clare de activitate. Potrivit ministrului Radu Miruţă, unii dintre acești administratori încasau indemnizații de până la 30.000 de lei pe lună, fără să justifice prin rezultate concrete activitatea lor. Printre cei demiși se află și Daniel Butunoi, administratorul special al companiei ROMAERO, care în anul 2024 a reușit să cumuleze venituri totale de aproape jumătate de milion de lei din diverse funcții ocupate în instituții ale statului.
„Nişte oameni luau nişte bani fără să facă prea mare lucru, bani daţi pe prietenii, cu indemnizaţii de 30.000 de lei pe lună. E vorba de companii precum Minvest, Uzina Mecanică Orăştie, Tohan, Carfil, Ghimbav sau Romaero Băneasa”, a declarat ministrul Economiei, Radu Miruţă.
Din cei 30 de administratori speciali verificaţi, 21 nu au putut prezenta un raport detaliat de activitate.
Funcții multiple și venituri consistente
Ionel Daniel Butunoi, unul dintre administratorii demiși, ocupa mai multe funcții în paralel. Începând cu februarie 2024, acesta a fost numit administrator special la ROMAERO, după ce anterior ocupase funcția de preşedinte al consiliului de administraţie, până la intrarea companiei în insolvenţă. Pentru poziția de administrator special, Butunoi avea o indemnizație brută de 30.000 de lei pe lună. „Indemnizația mea este de 30.000 de lei. Nu am mizat niciodată pe ea. Nu mi-a mai fost plătită de la nivelul lunii noiembrie 2024. Eu n-am cerut banii. E mai important să-mi fac datoria. Poate cineva consideră că e mult, dar ca și termen de comparație, administratorul judiciar stabilit de instanță are un onorariu de 18.000 de euro plus TVA”, a precizat Butunoi, într-o declarație pentru Observator.
ROMAERO, compania care deține 34 de hectare de teren în nordul Capitalei, a raportat profit în prima jumătate a anului 2025, după 13 ani consecutivi de pierderi și datorii ce se ridică la aproape un miliard de lei.
Pe lângă ROMAERO, Butunoi a fost desemnat de Ministerul Economiei administrator special și la Uzina Mecanică Cugir, de unde a încasat în 2024 aproape 77.000 de lei. „La Uzina Mecanică Cugir am fost desemnat de minister administrator special în vederea privatizării”, a explicat acesta. Tot în 2024, Butunoi a fost membru al Consiliului de Administraţie ROMARM, unde a încasat indemnizaţii de peste 62.000 de lei. „La Romarm acum, de curând, sunt în Consiliul de Administrație, unde am o indemnizație undeva la 11.000 de lei”, a declarat el.
În plus, potrivit declarației sale de avere, Butunoi a primit peste 37.000 de lei din poziția de expert la Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE). „M-am transferat de la ANRE la Ministerul Economiei. La ANRE am fost preț de un an și ceva. Aia a fost o chestiune de o săptămână”, a precizat fostul administrator special.
Venituri totale de peste 36.000 de lei lunar
Cea mai consistentă sursă de venit a lui Daniel Butunoi a rămas însă salariul de la Ministerul Economiei, unde a încasat aproape 250.000 de lei anual, adică peste 20.000 de lei în fiecare lună. În total, veniturile lui Butunoi din 2024 au însumat aproape 500.000 de lei, echivalentul a 36.000 de lei pe lună, adică peste 7.000 de euro lunar. În 2025, veniturile sale lunare au înregistrat o scădere, însă acesta a rămas unul dintre cei mai bine plătiți angajați ai statului român, cumulând funcții în mai multe instituții-cheie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News